În călătoria sfântului și marelui post - timp de pregătire sufletească pentru tot creștinul – ne găsim aproape la capătul acestei călătorii…

Suntem la praznicul Floriilor, zi de mare bucurie duhovnicească. Apoi îndată începe marea săptămână sfintelor patimi, cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

Spre a ajunge aici am călătorit în bună tovarășie cu postul, cu rugăciunea, cu sfintele slujbe, cu facerea de fapte bune și de suflet mântuitoare.

Ne vom opri acum din călătoria noastră pioasă în pragul acestei sfinte și mari săptămâni și anume în ziua sărbătoririi triumfalei intrări în Ierusalim a Domnului Hristos, sărbătoare pe care ne vom strădui să o cinstim și printr-un cuvânt, în nădejdea că el va fi spre folosul sufletesc al ascultătorilor.

În activitatea sa pământească Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos si-a îndeplinit întotdeauna cele rânduite de Dumnezeu în planul de mântuire al neamului omenesc, așa cum a fost făcut cunoscut lumii prin glasul și scrisul proorocilor

Astfel sfintele patimi, moartea de bună voie și slăvită învierea Domnului Iisus, prevăzute în acest plan divin, trebuiau să se împlinească la vremea lor, ca și altele în legătură cu Mesia Hristos.

Iată că astăzi se împlinesc cele spuse de Dumnezeu prin proorocul Zaharia: “ Nu te teme, fiica Sionului, iată Impăratul tău vine la tine șezând pe mânzul asinei”.

E vorba de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului.

Domnul Iisus, în tot timpul activității sale pământești, fugise de laudele lumii și de aclamațiile mulțimilor, așa de pildă cum făcuse cu prilejul înmulțirii pâinilor în pustie, când ele, îndestulate trupește, voiau să facă pe Mântuitorul împărat. El cerea de asemenea celor pe care îi vindeca în mod minunat, să nu spună nimănui despre aceasta. Și chiar ucenicilor săi le poruncea să nu vorbească în public cu laude despre misiunea sa mesianică.

Dar acum, cu șase zile mai înainte de praznicul Paștilor evreești, Domnul Iisus primește să fie întâmpinat sărbătorește de către mulțimi la intrarea sa în Ierusalim, orașul de reședință al marilor regi David și Solomon, tocmai în timpul când pentru marea sărbătoare a Paștilor se adunaseră aici mari mulțimi de evrei, nu numai din țară, dar veniți și de peste hotare, precum și alte neamuri, doritoare să vadă mărețele festivități iudaice.

Iată cum istorisesc Sfinții Evangheliști evenimentul acesta al intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim.

Sambătă Mântuitorul stătuse la Betania. De aici el pleacă a doua zi, adică în prima zi a săptămânii evreești, ceea ce pentru noi este ziua de Duminică.

Hotărât să împlinească proorocia lui Zaharia, amintită mai înainte, primește să meargă la Ierusalim, mărturisind astfel, că este Mesia, făgăduit de Dumnezeu și vestit de prooroci.

Ele merge un timp pe jos, însoțit de ucenicii săi și de popor, în număr continuu mai mare.

Când se apropie de Ierusalim și ca să împlinească întocmai profeția mesianică, el cere și i se aduce un asin, simbol al blândeții și al păcii, pe care ucenicii aștern veștminte, iar Iisus încalcă pe acest asin.Multi din cetatea sfântă auzind că vine Iisus, au ieșit întru întâmpinarea lui. Și aceștia și cei care veneau după Iisus, purtau în mâini ramuri de finic și strigau:” Osana întru cei de sus, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”.

Și ca semn al deosebite cinstiri pentru dumnezeescul oaspete, mulțimile așterneau haine pe calea pe unde trecea Iisus, iar drumul era presărat cu ramuri verzi de finic.

Mântuitorul și mulțimile însoțitoare ajung la coasta de coborâre a muntelui măslinilor.

Toți se bucură și dau slavă lui Dumnezeu, zicând cu glas mare:” Osana, fiul lui David, bine este cuvântat Împăratul cel ce vine întru numele Domnului, pace și slavă întru cei de sus”

Fariseii, acești dușmani dintotdeauna ai Mântuitorului, auzind cuvintele de laudă ale mulțimilor, au zis cu asprime către domnul Iisus:” Învățătorule, ceartă-ți ucenicii”, la care cuvinte Domnul Hristos răspunde îndată:” Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga”. Adică Mântuitorul spunea vrăjmașilor săi, că nu stă în puterea lor să împiedice mărturisirea adevărului despre rolul său în lume și dacă oamenii ar tăcea și n-ar mărturisi adevărul, atunci Dumnezeu ( la care toate sunt cu putință) va face ca pietrele, aceste lucruri neînsuflețite, să mărturisească adevărul, fiindcă adevărul nu poate fi nici ascuns, nici tăgăduit la nesfârșit.

Cei care nu luaseră parte la primirea triumfală a Mesiei Hristos, fie din dușmănie, fie din alte pricini, auzind aclamațiile mulțimilor, întrebau mirați: “ Cine este acesta?” la care mulțimile răspundeau :”Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii”.

Mergând mai departe, Domnul vede cetatea Ierusalimului și își amintește de strălucirea ei din trecut, când iubirea lui Dumnezeu era cu ea. El știe, că locuitorii de aici sunt nerecunoscători față de Părintele Ceresc și depărtați de la credință. Știe de asemenea și pedeapsa ce va veni asupra Ierusalimului. De aceea, plângând pentru cele ce se vor întâmpla aici, domnul Iisus proorocește, zicând:” Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi a ta, cele ce sunt pentru pacea ta! Căci veni-vor zile pentru tine, când dușmanii tăi vor trage șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile, și te vor face una cu pământul și pe fii tăi cu tine și nu vor lăsa întru tine piatră peste piatră… Fiindcă n-ai cunoscut vremea cercetării tale”

După cum se știe, proorocia aceasta s-a împlinit. În anul 70 după Hristos, Romanii au asediat Ierusalimul, l-au ocupat și l-au distrus. În primul rând au distrus Templul, simbolul religiei iudaice. Poporul, cat a scăpat de la moarte, a fost împrăștiat în lume, iar pe ruinele orașului sfânt s-a arat cu plugul…

Ajungând Domnul în mijlocul orașului, merge la Templu, preocupat mai ales de cele sfinte. Alungă de aici pe cei care făceau negustorie, păstrând astfel sfințenia Templului. Săvârșește unele minuni, tămăduind pe cei în suferință, arătându-și astfel dumnezeirea Sa.

Spre seară, Mântuitorul părăsește cetatea sfântă și merge în Betania, rămânând noaptea acolo.

Cu acestea luase sfârșit primirea sărbătorească a Domnului Iisus în Ierusalim. Procesiunea sfântă se încheiase. Profețiile divine se împliniseră.

De aici înainte începe o nouă perioadă în viața Mântuitorului, care va dura numai câteva zile, dar hotărâtoare și pentru Domnul Hristos și pentru menirea, robită păcatului.

De acum Domnul pășește de bună voie spre înfricoșatele patimi, spre răstignirea de pe Golgota și punerea în mormânt…

El care a intrat azi într-un fel în Ierusalim, ca Mesia. Regelui i se va pune în curând pe cap coroana de spini… Drept sceptru regal i se dă în mână toiag de trestie, iar pe umeri i se aruncă în batjocură mantie roșie… Ca tron regal i se rânduiește Crucea de pe Golgota… În locul aclamațiilor de azi “Osana”… Aceleasi mulțimi înșelate de dușmanii adevărului sfânt, strigă din poruncă:” să se răstignească!”…

Dar toate acestea au trebuit să se împlinească întocmai, fiindcă așa era rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor…

Vrednic cu adevărat, drept și cuvios lucru este să ne bucurăm azi de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim… dar să nu uităm nici cele ce au urmat după aceasta: sfintele patimi ale Mântuitorului, pe care să le cinstim după cuviință, făcându-ne vrednici de mântuirea ce ne-a venit prin ele.

Unii scriitori bisericești spun, că cele petrecute cu prilejul intrării sărbătorești a Mântuitorului în Ierusalim și cele ce au urmat curând după aceea, închipuie, pe plan istoric, mersul triumfal ce ni-l oferă Biserica de-a lungul veacurilor, în eternitate. Pe acest drum spre infinit, întru împlinirea misiunii sale, ea întâlnește și aclamații entuziaste de la cei care o înțeleg și o urmează, dar întâlnește și dușmănii nemeritate. Biserica își continua însă îndeplinirea misiunii ce i s-a încredințat de către Domnul, știind de la Acesta, că nici porțile iadului nu vor putea s-o biruie.S-a mai spus, cu deplină îndreptățire, că pe plan duhovnicesc intrarea în Ierusalim a Domnului, înseamnă și intrarea sa în sufletele credincioșilor prin harul său cel sfânt. Mântuitorul a spus oamenilor: “fără mine nu puteți face nimic”, făgăduindu-le în același timp că va fi cu ei, chemându-i la mântuire.

De aceea fericiți toți aceia care înțeleg chemarea divină și vin de îndată pe calea mântuirii.

E vrednic de luat aminte, că unul din înțelesurile purtării de către noi a ramurilor de…….. salcie, azi în amintirea ramurilor de finic purtate de mulțimile evreiești, care au întâmpinat triumfal pe Mântuitorul la intrarea în Ierusalim, este acela, că ramurile noastre închipuie faptele cele bune, cu care omul trebuie să se împodobească, spre a primi cu vrednicie pe Domnul în sufletul său și a rămâne continuu cu dragostea divină.

Iată de ce și biserica în cântările sale cu care cinstește praznicul de azi ne spune: “ca pruncii, stâlpări de bunătăți sa aducem lui Hristos și să întindem haine de fapte dumnezeești și tainic să-l primim în suflete… să pregătim toți ramuri de bunătăți…cu ramurile facerii de bine, ținând și stâlpările cureției, să ne pregătim toți, să întâmpinăm pe Hristos… Să însoțim dragostea cu milostenia…”

Din cele spuse până acum, am luat cunoștință de însemnătatea praznicului de azi, când Mântuitorul intră triumfal în Ierusalim…

De acum începe săptămâna sfintelor patimi ale Domnului Hristos, culminând cu răstignirea sa pe cruce și punerea în mormânt…

Totul ne va fi istorisit în mod amănunțit în sfintele slujbe ale Deniilor, care vor începe cu seara Floriilor…

Se cuvine din partea noastră a credincioșilor să participăm la aceste pioase slujbe divine. Este o datorie de recunoștință din partea noastră față de Domnul Iisus Hristos, care s-a răstignit pentru noi, spre a ne aduce mântuirea sufletelor noastre.

Împlinind această îndatorire de recunoștință, ne vom face vrednici și de prăznuirea Învierii Domnului, căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în veci. AMIN

 

Preot Porei Adrian

Biserica Sfântul Nicolae-Tg.Jiu.