Camera de Gardă Neurologie de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, extinsă după creșterea numărului de pacienți

Camera de Gardă Neurologie din cadrul Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a fost extinsă, după ce spațiul în care funcționa devenise insuficient pentru numărul tot mai mare de pacienți care ajungeau zilnic la unitatea medicală. Reprezentanții instituției spun că atât urgențele neurologice, cât și cazurile de spitalizare de zi erau gestionate în același spațiu, considerat neadecvat din punct de vedere al suprafeței și al circuitelor medicale.
Potrivit conducerii unității, necesitatea investiției a apărut pe fondul adresabilității crescute. În fiecare lună, aproximativ 700 de persoane ajung la camera de gardă, iar alte aproape 400 sunt internate în regim de spitalizare de zi. În aceste condiții, vechea structură nu mai făcea față fluxului de pacienți.

Noua extindere a adus o sală de așteptare mai mare, cu acces direct către ambulatoriul integrat, registratură și grupuri sanitare. Totodată, a fost îmbunătățită conexiunea dintre zona în care sosesc ambulanțele și camera de gardă, astfel încât pacienții să poată fi preluați mai rapid.
Pe perioada lucrărilor, activitatea medicală nu a fost întreruptă, mai spun reprezentanții unității mediacle. Camera de Gardă Neurologie a fost relocată temporar într-un spațiu avizat de Direcția de Sănătate Publică Dolj, iar serviciile au continuat să fie acordate.

Investiția pentru extinderea camerei de gardă și dotările aferente s-a ridicat la 1,56 milioane de lei, fără TVA, bani alocați exclusiv din bugetul local. Contractul a fost adjudecat de IZOTECH SRL, una dintre cele trei firme participante la procedura de achiziție.
Lucrările au fost finalizate cu o întârziere de 45 de zile față de termenul stabilit inițial. În plus, a fost încheiat un singur act adițional, în valoare de 54.000 de lei, fără TVA, mai arată reprezentanții spitalului.

Cu privire la recepția finală, aceasta a fost realizată fără probleme și nicio instituție de control nu a constatat nereguli în cazul acestei investiții.
Vizualizări: 99
Trimite pe WhatsApp

