(închide)

Cazul de la Caracal: Anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei Măceşanu şi alte fragmente osoase

 

Anchetatorii au găsit vineri, la Caracal, telefonul Alexandrei Măceşanu, după ce a fost efectuată o conducere în teren cu inculpatul Gheorghe Dincă, a anunţat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Aceasta a precizat că în urma percheziţiei domiciliare efectuate vineri la locuinţa lui Dincă au fost identificate şi fragmente osoase ce urmează a fi expertizate.

"În urma percheziţiei domiciliare şi activităţilor desfăşurate au fost identificate fragmente osoase ce urmează a fi analizate din punct de vedere genetic şi antropologic. De asemenea, în domiciliul inculpatului au fost găsite probe biologice care, de asemenea, vor fi supuse probelor de laborator. De asemenea, astăzi am efectuat o conducere în teren cu inculpatul, care a indicat locul unde a fost aruncat telefonul Alexandrei, telefon care a fost, de altfel, şi găsit", a spus reprezentantul DIICOT.

Mihaela Porime a precizat că raportul antropologic şi genetic urmează să fie primit la dosarul cauzei, iar vineri seara activitatea anchetatorilor la locuinţa lui Dincă va fi sistată şi va fi reluată în ziua următoare.

"În urma activităţilor, astăzi activitatea se va sista, urmează să continuăm în ziua următoare percheziţia domiciliară. De asemenea, în ceea ce priveşte raportul antropologic şi genetic, urmează să-l primim la dosarul cauzei şi în funcţie de aceasta vom reveni cu o nouă declaraţie", a menţionat reprezentantul DIICOT.

Întrebată dacă anchetatorii au ridicat toate imaginile de pe camere video în care ar putea fi surprins şi Gheorghe Dincă, reprezentantul DIICOT a afirmat că "au fost ridicate cele mai multe dintre imagini".

Mihaela Porime a adăugat că anchetatorii veniţi la Caracal "s-au pregătit cu tot ce este necesar pentru ca activitatea să se desfăşoare în bune condiţii". AGERPRES

Vizualizări: 284

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste