Cobza a devenit al unsprezecelea element românesc de patrimoniu cultural imaterial recunoscut de UNESCO, după ce dosarul „Cobza–cunoștințe tradiționale, tehnici și muzici tradiționale”, depus de România împreună cu Republica Moldova, a fost înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Decizia a fost luată în cadrul celei de-a 20-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental UNESCO, desfășurată la New Delhi, în perioada 8–13 decembrie 2025.

Recunoașterea readuce în atenție un instrument esențial al muzicii tradiționale, prezent mai ales în nord-vestul județului Dolj, zonă în care practicile muzicale s-au păstrat cu o coerență rară. Aici, cobza a însoțit cântecul de la brazdă și a rămas parte din formulele vechi de lăutari, transmise din generație în generație.

Cobza se regăsește în mod constant în repertoriul lăutarilor de țară, fiind nelipsită din ritualurile de trecere, naștere, căsătorie, moarte, acolo unde muzica avea rol de marcaj social și simbolic. Melodiile instrumentale interpretate la cobză animau serile de iarnă, balurile din căminele culturale și horele de sărbătoare, cu titluri devenite reper în memoria comunităților rurale: „Rustemul”, „Galaonul”, „Vulpea”, „Trei păzește”, „Hora de la Bărboi”.

O cobză cu valoare documentară se află astăzi în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova, expusă în cadrul expoziției permanente „Ritmurile vieții” din Secția de Etnografie. Instrumentul a fost achiziționat în aprilie 1971 și a aparținut lăutarului Ion Ploscaru, cunoscut sub numele de Bisturel, cobzar al Tarafului de la Grecești, județul Dolj.

Realizată din lemn, cu opt coarde, cobza are o lungime de 0,83 metri, o lățime de 0,27 metri în zona mediană și o cutie de rezonanță în formă de pară, decorată cu patru crestături în formă de X. Piesa face parte din colecția „Obiceiuri populare” și ilustrează atât măiestria tehnică a constructorilor de instrumente, cât și rolul central al muzicii în viața comunității tradiționale.

Prin includerea cobzei pe lista UNESCO, este recunoscut nu doar un instrument, ci un întreg sistem de cunoștințe, practici și sensuri care au modelat cultura satului românesc și continuă să ofere repere de identitate și continuitate.

Material realizat cu sprijinul lui Liviu Olteanu, muzeograf, Secția Etnografie, Muzeul Olteniei.