(închide)

Complexul Agroturistic „Livada de Nuci” din Baia de Fier, afacerea care a mers și în pandemie!

 

Complexul Agroturistic „Livada de Nuci” oferă o experiență deosebită în stațiunea Baia de Fier din județul Gorj. Și acest lucru este susținut de cei care și-au petrecut aici sejururi frumoase, relaxante, în mijlocul naturii, în liniște, la poalele muntelui, pe malul râului Galbenu, aproape de Peștera Muierii, Rânca și Transalpina! La „Livada de Nuci”, fiecare casă de vacanță este organizată într-o clădire separată, construită din lemn, cu dotări moderne și un confort sporit. Este ceva cu totul deosebit, și tocmai de aceea, această afacere de familie a mers „brici” în ciuda pandemiei care a afectat foarte mult sectorul HORECA.

Toamna a pictat peisaje de vis pe dealurile din Baia de Fier, așa că ai ce admira din casele de vacanță de la Complexul Agroturistic „Livada de Nuci”! Afacerea familiei Rădescu este exact ceea ce au căutat mulți români și străini în vara acestui an pandemic. Casele de vacanță au fost construite într-o zonă retrasă, liniștită, cu peisaje de vis, multă liniște și posibilități multiple de petrecere a timpului liber. Tradiționalul și bunul gust sunt cuvintele care descriu foarte bine ce veți găsi la „Livada de Nuci”! Familia Rădescu a îmbinat cu succes mai multe aspecte: partea de turism, o mică activitate agricolă – au un solar și grădină proprie - și partea de agrement, reprezentată printr-un teren de tenis de câmp cu nocturnă și o zonă destinată copiilor, care include chiar și o mini-tiroliană. „Avem în cadrul complexului trei case de vacanță, pe un singur nivel, fiecare având o suprafață construită de aproape 90 de metri pătrați, cu terasa exterioară inclusă. Sunt construite pe principiul caselor mobile, fără fundație, așezate pe un șasiu metalic. Am dorit să ne apropiem cât mai mult de ideea de ecoturism, cu accente rustice, tradiționale, dar oferind în același timp turiștilor tot confortul cu care aceștia sunt obișnuiți. Natura din jur, cât vezi cu ochii, dealurile, munții care se văd în zare, râul Galbenu care curge în vale printre anini, aspectul ușor sălbatic al spațiilor naturale, vin să întregească tabloul atât de apreciat de către turiștii care ne-au vizitat. Funcționăm tot timpul anului, casele fiind dotate cu încălzire centrală”, a spus Ioana Rădescu, proprietar, pentru Pagina Olteniei.

 

Complexul Agroturistic a fost inaugurat la finalul lui 2016, iar investiția de bază a depășit 350.000 de euro, din care 177.000 Euro-fonduri europene. Și astăzi, familia Rădescu cotiunuă să investească profitul. „A fost un proiect complex, iar execuția propriu-zisă - mă refer la partea de construcții - ne-a ridicat cele mai mari probleme. Din păcate, Gorjul nu stă grozav pe partea de profesionalism în construcții. În același timp, gândiți-vă că locația este relativ izolată, iar aici nu era altceva decât un câmp, fără niciun fel de utilități în apropiere, fiind nevoiți să le creăm pe toate. Practic, așa cum ne place să spunem, am creat o adresă, nu ne-am mutat la una”, a afirmat Ioana Rădescu.  

Povestea „Livezii de nuci”

Ioana Rădescu spune că „Livada de Nuci” are o poveste inedită, cu mai multe semnificații. Soții Rădescu au fost mereu pasionați de nuci, aceștia făcând parte din viața lor încă din copilărie. Au venit la Baia de Fier, locul natal al domnului Rădescu, pentru a căuta un teren potrivit pentru înființarea unei livezi de nuci. Au găsit altceva… „Livada de Nuci s-a născut din pasiunea noastră pentru nuc, însă nu orice fel de nuc, ci unul foarte special. Locul în care am crescut a fost întotdeauna umbrit de un nuc imens, care face niște nuci foarte mari, neobișnuite. Din dorința de a nu-l lăsa să dispară, l-am omologat și l-am înscris în catalogul național al soiurilor, sub numele RoNutEx, iar aici am plantat o mică livadă de nuci din acest soi. Acum este în creștere, iar în jur sunt alți nuci, mult mai mari, pe care i-am găsit aici când am cumpărat terenul. De fapt, noi căutam în zonă un teren pentru o livadă de nuci, însă când l-am văzut pe acesta ne-am spus că aici poate foarte bine să fie un colț de rai pentru mai multă lume, și așa s-a născut ideea complexului”, a declarat Ioana Rădescu. La Complexul Agroturistic nu au angajați, dar, dacă lucrurile vor merge bine, vor trebui să rezolve și acest aspect. „Uneori am început să ne simțim cam strânși cu timpul. Sper să fie reglementate mai bine aspectele legate de munca în regim zilier, astfel încât să putem apela la această formă de angajare, atât pentru turism, cât și pentru partea agro”, a spus doamna Rădescu.

Afacerile și pandemia

Anul acesta a fost unul dificil pentru foarte mulți dintre noi, având în vedere pandemia de coronavirus, situație pe care unii nici măcar nu și-au iamginat-o ca fiind posibilă. Sistemul HORECA a fost printre cele mai afectate, dar, din fericire, sunt și exemple pozitive în această perioadă. La Baia de Fier, activitatea de la Complexul „Livada de Nuci” a fost întreruptă doar pe perioada stării de urgență, iar după și-a revenit admirabil! „Pandemia ne-a afectat pe durata perioadei de urgență, însă luna august a acestui an a fost mai bună comparativ cu anul precedent. În mod oarecum de așteptat, ceea ce noi am considerat a fi atuurile noastre încă de la ideea de la care am pornit, s-au confirmat tocmai în acest context nefericit, cel al pandemiei. Oaspeții noștri apreciază foarte mult faptul că își pot petrece vacanța într-un loc izolat, într-o casă confortabilă destinată exclusiv lor și având cum să-și ocupe timpul chiar aici, la Livada de Nuci. Recenziile sunt bune și ne bucură acest lucru – însemnă că ne facem bine treaba la care ne-am angajat. Am avut oaspeți străini, de exemplu din Germania, Israel, Franța, Arabia Saudită, Rusia, Australia, sau Olanda”, a afirmat Ioana Rădescu.

„Livada de Nuci”, locul perfect pentru relaxare

Turiștii sunt atrași de zona montană Baia de Fier, au aflat că aici pot petrece un concediu liniștit și se pot bucura cu adevărat de relaxarea în aer curat. „Sunt mai multe aspecte care atrag turiștii la Complexul Livada de Nuci. Vin pentru zona montană în sine, fiind atrași de traseele montane și via ferrata, de celebrele hamace la înălțime, și de obiectivele naturale pe care doresc să le vadă - cum sunt Peștera Muierii și Peștera Polovragi, Cheile Galbenului și ale Oltețului, Rânca și Transalpina. Referitor la acestea, mi-aș dori ca Gorjul, în general, și Baia de Fier, în special, să facă mai multe pentru a oferi turistului o experiență plăcută în zonă. Apoi, cred că locația noastră atrage tocmai prin ineditul ei, prin faptul că oaspeții au mai multe opțiuni aici: pot avea un meniu cu cât mai multe produse locale, unele făcute chiar de către noi, servit chiar în casa lor de vacanță, sau pot să se gospodărească singuri dacă doresc, întrucât casele sunt dotate cu tot ce este necesar pentru aceasta, sau pot merge în altă parte să ia masa, ori pot să-și comande din zonă și să le fie livrată aici. Locația este ideală pentru familiile cu copii, deoarece spațiile sunt generoase, atât la interior, cât și la exterior și au variate posibilități de a-și ocupa timpul. De asemenea, grupurile de tineri se simt bine aici, ori familii prietene, sau familiile cu mai mulți membri”, a mai spus Ioana Rădescu. 

Galerie foto






Vizualizări: 4,274

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste