Constantin Dobre, unul dintre puținii meșteri lingurari care mai profesează în Baia de Aramă: „Lemnul prelucrat de el îi ascultă inima şi o povesteşte!”

 

Un articol apărut în Ziarul Lumina al Patriarhiei României ne prezintă frumoasa poveste a lingurarului Constantin Dobre din satul Tarnița al orașului Baia de Aramă din județul Mehedinți. Autorul articlului a aflat în curtea meșterului care cioplește lemnul că orice bucată de tei, fag sau de altă esență are povestea sa, are o istorie și are viață pe care meșterul lingurar o reinventează! Constantin Dobre, meșterul despre care este vorba,  face văzut „chipul” ascuns al poveștilor din lemn. 

Mehe­din­țeanul Constantin Dobre, din Tarnița-Baia de Aramă, este un meșter lingurar care de o viață cioplește lemnul și așa își câștigă existența. Poartă în suflet o mare  dragostea pentru poveș­tile ascunse în lemn, iar toate obiectele create de el poartă viață și povești în ele! Lemnul prelucrat de el îi ascultă inima şi o povesteşte. Constantin Dobre are 54 de ani și este unul dintre puținii meșteri lingurari care mai profesează în satul Tarnița. „Înainte am fost mult mai mulți. Am rămas eu să duc mai departe ce am primit de la moșii și strămoșii mei, de la tata, de la socrul meu. Partea proastă este că după mine nu mai vine nimeni”, ne spune omul, după care ne vorbește despre „materia” lui: salcia roșie, teiul și plopul, fagul. „La capace sau tocătoare de bucătărie, folosim lemn de fag sau de frasin, că este mai tare. Iar ca unelte, barda, tesla, cuțitul, scoaba și pila de calitate. Eu pot face din lemn orice. Văd cu ochii și fac cu mâinile, de la linguri și până la paturi! Acum îmi procur lemnul mai greu, de prin depozite. Înainte, bătrânii noștri mergeau în zăvoaiele unde creșteau copacii pe care urmau să-i prelucreze, cumpărau lemnul de la proprietar și rămâneau acolo lucrându-l pe loc până îl terminau. Din crengi, din ce mai găseau, își făceau un pic de covercă să aibă sub ce să se adăpostească. Stăteau acolo cu nevestele și cu copiii. Nu plecau nici iarna, nici vara. Uneori, rudarii ajungeau chiar și prin Deltă după lemn! Așa îmi povestea tatăl meu, Victor Dobre. Noi suntem opt frați, din care mai practicăm meseria doar trei. Unul dintre noi este cel mai bun. Și acela nu sunt eu! Pentru mine, lemnul reprezintă aproape totul. Dacă nu este lemn, nu este viață. Lucratul lemnului este modul nostru de a ne câștiga existența. Așa a fost dintotdeauna pentru comunitatea noastră, care astăzi, aici la Tarnița, mai numără puțin peste 50 de familii. Așa a vrut Dumnezeu. Fără El, nimic nu a mers, nu merge și nu va merge. Când spui Dumnezeu, spui totul și de toate. Eu am un singur băiat, înfiat, căsătorit în Franța, care are două fetițe, dar el se ocupă cu silvicultura. Soția mea, Lăpăduța Dobre, este bolnavă de diabet, dar mă ajută și ea cum poate. Când nu oi mai putea să mai lucru, atunci pe loc voi muri! Fiindcă acum, oricât aș fi de obosit, dacă fac o lingură, mă relaxez. Simt că trăiesc!”, a spus meșterul pentru Ziarul Lumina ziarullumina

De la an la an, Constantin Dobre spune că a observat că lucrurile încep să se schimbe și oamenii se întorc spre vechile tradiții, lucru care îl bucură. Muzeografii din Mehedinți și din țară îl invită și pe el la diverse manifestări culturale și astfel lumea asflă despre frumoasa sa îndeletnicire. „În ultima vreme, am observat o deschidere spre obiectele pe care le facem noi, lingurarii. Încet-încet, lumea se întoarce la vechile obiceiuri și lucrurile noastre sunt mai bine prețuite. Multe din ele căpătă chiar utilități decorative. Așa că le valorificăm prin târguri și prin piețe. Datorită lui Marcel Tănasie, olarul din Noapteșa, am ajuns și eu să fiu invitat pe la muzee, prin tabere de copii, prin sate de vacanță, unde le arăt vizitatorilor și copiilor cum lucrez eu lemnul. Am primit și diplome, și premii, datorită dânsului, și am început să fiu cunoscut de lume. Așa vrea poate Dumnezeu!”, a  spus lingrarul Constantin Dobre, cel care dă viață lemnului.

Galerie foto


Vizualizări: 1,460

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste