Cunună a creației, omul a primit de la Dumnezeu chiar din momentul facerii sale bunul de preț- conștiința morală, pe care nici o altă ființă de pe pământ nu o are. Conștiința morală implică libertatea morală, libertatea care poate duce pe om fie spre Dumnezeu, fie spre prăbușirea sa morală. Prin gustarea din pomul  cunoștinței binelui și răului, omul a voit să cunoască nu numai un bine sau rău al său ci al lumii, față de care omul este responsabil. Un bine conceput numai ca profit individual de la natură, este un bine inferior pe planul calității, un bine trupesc, egoist, nu este un bine conform bazelor sale divine de la creație, deoarece acest bine egoist nu dezvoltă pe ins spre omul personal. Binele se realizează numai din exercițiul unei responsabilități sau din împlinirea unei datorii față de alte persoane. De aceea, binele este ceea ce trebuie să facă nu ceea ce este.

               Izvorul conștiinței morale se arată o dată cu omul. Conștiința aparține sufletului, se găsește în noi, totuși nu apare ca un bun prieten decât numai dacă am făcut bine. Ea apare ca un judecător aspru și neadormit, care ne spune dacă fapta este bună sau rea, îndemând în a face binele și ne feri de rău. Dacă am asculta de vocea ei, dacă ne-am împlini datoria și ne-am feri de rău, atunci conștiința ne-ar răsplătii cu bucurie și liniște sufletească. Dacă nu am ascultat de glasul ei, ne pedepsește cu mustrări și neliniște sufletească. În viața de toate zilele se apelează la conștiința morală a omului ca la ceva sfânt, iar acela care își desfășoară tot lucrul cu conștinciozitate, se arată înaintea societății ca un om drept, bun și cu atât mai mult în fața lui Dumnezeu. Conștiința morală este glasul lui Dumnezeu în suflet, îndemând pe toți credincioșii la împlinirea voinței lui Dumnezeu. Ea face judecățile în acord și conformitate cu legea morală. Ea îndeamnă la milostenie, iubire, dreptate, oprește minciuna, clevetierea și furtul. Opusul acesteia este conștiința rătăcită, judecățile ei fiind în dezacord cu legea morală. Așa există oameni răi care nu aduc roadă, pe care Mântuitorul îi aseamănă cu sămânța căzută pe piatră, care se usucă, din cauza împietririi inimii lor. Există o conștiință morală sigură care își dă verdictul, poruncește sau oprește săvârșirea unei fapte. Deci, conștiința morală preferată de creștini este cea trează, care sesizează repede dacă fapta este sau nu în accord și conformitate cu voia divină. Opusă ei este conștiința adormită, caracterizată prin neinteresul și nepăsarea față de îndatoriri, cum gândul că Dumnezeu este bun, iertând în orice împrejurare fără nevoie de îndreptare. Există și o conștiință morală scrupuloasă, iar contrară ei este conștiința fariseică sau atitudinea falsă de a se arăta un om care împlinește legea divină, iar în ascuns este de fapt călcătorul ei.

               Conștiința Morală este măsura prin care suntem în stare să judecăm dacă fiecare caz în parte se încadrează în idea de bine, dacă se găsește sau nu în deplină concordanță cu cerințele morale ale legii divine. În unele cazuri conștiința morală a fost definită ca un reflex sau strălucire a legii divine în sufletul credinciosului sau ca o cunoaștere valorilor morale ce le avem de îndeplinit și a modului în care le îndeplinim. Ea poate fi definită mai corect ca un act de manifestare a eului nostru, prin care aplicăm la un caz particular concret, unul din principile legii morale. Conștiința Morală este o realitate la care participă toate puterile sufletești: rațiune, sentiment și voință. Ea este o manifestare integrală a sufletului nostru, a eului nostru. Prin conștiința morală se face legătura cu Dumnezeu. De aceea a fost identificată cu chipul sau glasul lui Dumnezeu în om . Conștiința morală ajută pe credincios a face deosebirea între virtute și păcat.

               Conștiința morală este un instrument așezat de Dumnezeu în substanța vieții sufletești umane, cu ajutorul căruia facem deosebirea între faptele ce se încadrează în voința divină și faptele opuse voinței divine. Ea este aptitudinea sau capacitatea naturală cu care deosebim binele de rău în cazuri concrete. Conștiința morală datează în ființa umană din momentul creației sale, având un rol bine definit. Ea reprezentând însăși existența moralității în individ. Este adevărat că Dumnezeu a dat legea morală, care este o regulă obiectivă pentru acțiunea morală. Trebuie însă ca această normă să pătrundă în interiorul omului credincios printr-un anunț interior, pentru ca astfel să poată fi mai ușor transpusă în voință și fapte. Or, Dumnezeu de la început tocmai acest rol a hărăzit conștiinței morale: de a fi norma personal-subiectivă a moralității și organul de aplicare și executare a legii.