(închide)

Crăciunul la atelierul meșterului popular Liliana Arapu din Stroiești, Gorj

 

Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare din an! Și nu doar copiii abia o așteaptă, ci și adulții, mai ales cei care prețuiesc tradițiile și obiceiurile de iarnă. La Atelierul meșeterului popular Liliana Arapu din satul Stroiești al comunei Arcani din județul Gorj, Crăciunl este perioada cea mai bogată în activități, căci elevii care învață aici își ocupă timpul liber cu diverse activități. Pregătirile pentru Crăciun încep din vreme, deoarece la atelier an de an, copiii și meșterul popular cunoscut în România și nu numai, împodobesc bradul doar cu ornamente create de ei! Globuțele tricotate, îngerași, steluțe, brăduți în miniatură, oameni de zăpadă și așa mai departe, fiecare ornament în parte este superb! Anul acesta, copiii au primit daruri din partea Asociației Acasă la Brâncuși. 

"Am împodobit bradul la atelierul de țesătorie al meșterului popular Liliana Arapu din Stroiești - Arcani. Toate decorațiunile au fost făcute cu pricepere și răbdare de către micii țesători, sub îndrumarea și ochiul vigilent al profesoarei. Atmosfera a fost sublimă, copiii au colindat lângă brad și au primit cadourile Moșului chemat de Asociația „Asociatia Acasa la Brancusi și Fundația Autonom. Minunata petrecere nu se putea încheia fără o gorjenească fasole bătută, cu varză și turtă proaspăt scoasă din cuptorul Lilianei. Crăciun fericit tuturor, tot ce-i românesc nu piere!", au transmis cei de la Asociația Acasă la Brâncuși.

„An de an căutăm să facem ornamente deosebite. Au făcut Moș Crăciuni, oameni de zăpadă, globuțele rotunde, mai multe forme, clopoței, figurine și le-au ieșit toate foarte bine! Am lucrat și eu și am reușit să inventez și o tehnică de a face globurile din mileuri de macrame. Am făcut un glob rotund din mileuri, apoi am bagat la interior un balon pe care l-am umflat și astfel globul s-a făcut rotund perfect. Apoi am fiert gelatină și l-am înmuiat bine în gelatină, care a intrat în macrame. L-am uscat și când am spart balonul, a ieșit un frumos glob din macrame, tare și rezistent! Copiii au mai făcut globuri din nuci și conuri de brad, au lipit pe ele mărgele, funde, fiecare cum a vrut”, a spus, pentru Pagina Olteniei, meșterul Liliana Arapu.

De fiecare dată când cei mici vin la atelier, Liliana Arapu îi așteaptă cu dulciuri și suc. Elevii au cântat colinde și s-au distrat alături de câțiva părinți și de meșterul popular pe care îl îndrăgesc foarte mult. 

În zona Arcaniului, Liliana Arapu, meșter popular, este printre gorjenii care luptă zi de zi ca obiceiurile și tradițiile populare strămoșești să nu piară! 

Pe Liliana Arapu o puteți găsi și contacta pe Facebook: https://www.facebook.com/Mester-popular-Liliana-Arapu

Galerie foto




Vizualizări: 1,893

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste