Craiova dă startul celei de-a 57-a ediții a Turului României

 

Cea de-a 57-a ediție a Turului României, cel mai important eveniment sportiv local al anului va avea loc în perioada 10-14 septembrie. Organizatorii au stabilit un traseu remarcabil ce străbate sud-estul țării, pornind de la Craiova. 

„Mica Buclă” revine astfel în peisajul sportiv românesc cu o ediție ce combină performanța sportivă cu promovarea unor zone cu potențial turistic și cultural remarcabil. Orașe istorice, drumuri spectaculoase și două curse dedicate amatorilor se împletesc într-un traseu gândit să aducă ciclismul mai aproape de români, anunță Federația Română de Ciclism și Agenția Națională pentru Sport, organizatorii competiției.

Formată din 5 etape, ediția din acest an începe la Craiova, marchează prima sosire din istoria Turului la Slobozia, dar și revenirea în orașe precum Craiova (ultima dată în 2004), Râmnicu Vâlcea (2012), Pitești (2007), Brașov și Buzău (2019).

Program și traseu Turul României 2025

9 septembrie – Prezentarea echipelor – Craiova

10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 178 km

11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 175 km

12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Nehoiu – Cislău – Buzău | 189 km

13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 222 km

14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 97 km

Organizatorii transmit că fiecare etapă a Turului României 2025 pune în valoare zone reprezentative pentru cultura și natura țării: de la Horezu, cunoscut ca simbol al ceramicii românești, la Voinești, o importantă zonă pomicolă cunoscută pentru producția de prune și magiun, și până la Masivul Bucegi, una dintre cele mai apreciate destinații montane din România.

Traseul continuă prin peisajele spectaculoase din jurul Lacului Siriu, traversează noul pod peste Dunăre de la Brăila – oferind o intrare simbolică în Dobrogea și o revenire în Câmpia Bărăganului – și se încheie în Capitală, pe un circuit ce trece pe lângă monumente emblematice din inima Bucureștiului.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste