(închide)

Craiova găzduiește Conferința Națională PPMD despre Distrofia Musculară Duchenne/Becker

 

Asociația Parent Project Muscular Dystrophy (PPMD) România organizează, în perioada 8-10 mai, cea de-a a șasea ediție a Conferinței Naționale „Distrofia musculară Duchenne/Becker – familii și specialiști, împreună pentru aceeași cauză”. Evenimentul va avea loc la Craiova și promite să adune speakeri din țară și din străinătate, alături de profesioniști din domeniul medical și social, precum și de persoane interesate să aducă progres în acest domeniu.

Conferința va fi organizată în colaborare cu SCJU Craiova – Centrul Regional de Genetică Medicală Dolj, UMF Craiova – Disciplina de Genetică Medicală și Facultatea de Educație Fizică și Sport-Departamentul de kinetoterapie și medicină sportivă.

În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să participe la workshopuri și demonstrații practice dedicate pacienților și familiilor acestora, precum și la consultații medicale gratuite realizate de specialiști de renume, precum Pr. Edoardo Malfatti, de la Centre de Référence de Maladies Neuromusculaires, APHP Hôpital Henri Mondor din Franța, și Ş. L. Univ. Dr. Amelia Dobrescu, de la Centrul Regional de Genetică Medicală Dolj.

Conferința se va desfășura la Ramada Plaza Craiova, Sala Constantin Brâncuși, în perioada 8-9 mai, iar pe 10 mai vor fi organizate consultații individuale.

Programul evenimentului și formularul de înscriere sunt deja disponibile, iar participarea este gratuită pentru toate familiile și persoanele afectate de DMD/DMB sau alte afecțiuni neuromusculare. De asemenea, conferința este creditată cu puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România și Colegiul Fizioterapeuților din România.

Temele abordate în cadrul conferinței vor include standardele de îngrijire în DMD/DMB, corelațiile genotip-fenotip, tranziția de la serviciile pediatrice la cele de adult, recuperarea medicală, asistența cardiacă, funcția respiratorie, aspecte endocrinologice, precum și impactul afecțiunilor neuromusculare în viața școlară și socială.

Evenimentul va include, de asemenea, sesiuni dedicate cercetării în domeniul DMD/DMB, unde se vor discuta studii și terapii inovative pentru îmbunătățirea tratamentului și calității vieții pacienților. Participanții vor putea, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea unui cadru mai eficient pentru îngrijirea și tratamentul persoanelor afectate de aceste afecțiuni.

Pentru a sprijini cauza, toți banii obținuți din taxele de înscriere vor fi donați pentru ajutorarea celor diagnosticați cu afecțiuni neuromusculare. Organizațiile implicate în acest proiect invită toți cei interesați să se alăture și să contribuie la un progres semnificativ în acest domeniu.

Înscrierea la eveniment poate fi realizată până pe 7 mai 2025, iar toate informațiile necesare, inclusiv detalii privind contribuțiile pentru obținerea diplomelor de participare și punctelor EMC, sunt disponibile online.

Vizualizări: 293

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste