„Craiova se îmbracă în ie” pe 24 iunie. Paradă, spectacole și ateliere de Sânziene în Parcul Romanescu

Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri-Secția Folclor „Maria Tănase”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local Craiova, Muzeul Olteniei și Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, organizează, în data de 24 iunie, cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Craiova se îmbracă în ie”, manifestare dedicată sărbătorii de Sânziene și Zilei Universale a Iei.
Evenimentul, devenit deja o tradiție în municipiu, celebrează una dintre cele mai reprezentative piese ale patrimoniului vestimentar românesc. Ziua Universală a Iei este marcată în fiecare an începând din 2013, la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine”, fiind sărbătorită în numeroase orașe din țară și din străinătate.
Organizatorii îi invită pe craioveni și pe toți iubitorii portului popular să participe îmbrăcați în ie la parada costumului tradițional, care va avea loc în Parcul „Nicolae Romanescu”, dar și la numeroasele activități pregătite pe parcursul întregii zile.
Programul va debuta la ora 13:00 și se va desfășura până la ora 22:00 în zona Foișorului din parc. Vizitatorii vor putea admira „Aleea Oltenească”, o expoziție de costume populare din Colecția Etnografică a lui Liviu Olteanu, muzeograf la Muzeul Olteniei Craiova, Secția Etnografie-Casa Băniei.
Tot aici va avea loc o prezentare de îmbrăcăminte tradițională susținută de fetele din Grupul Folcloric Grecești-Cernătești, din județul Dolj, care vor aduce în fața publicului costume populare păstrate în lăzile de zestre ale familiilor.
Programul expozițional va include și o prezentare de obiecte vechi din gospodăria țărănească, precum și o demonstrație de opincărit, meșteșug tradițional care continuă să fie practicat în județul Dolj.
Începând cu ora 16:00 și până la ora 22:00, în Foișor se vor desfășura ateliere interactive demonstrative susținute de Grupul „Oltenia coase ie” și „Ghergheful Adelei”, coordonat de Adriana Șotea. Participanții, indiferent de vârstă, vor avea ocazia să descopere arta cusutului tradițional și să afle cum erau realizate odinioară motivele decorative de pe ii. Cei prezenți vor putea învăța tehnici simple de cusut și vor crea modele inspirate din simbolurile autentice ale costumului popular românesc.
De asemenea, publicul este invitat să participe la un atelier de decorare prin tehnica șervețelului (decoupage), având ca temă motivele tradiționale românești. Activitatea, coordonată de Octavia Hantea, propune o incursiune în universul artei decorative și valorifică elementele ornamentale specifice cămășii populare românești.
Momentul central al manifestării va fi Parada Iei. Între orele 18:00 și 18:30 este programată adunarea participanților la intrarea în Parcul „Nicolae Romanescu”, iar la ora 18:30 va începe parada, care se va desfășura pe traseul: Intrarea în Parc – Coloane – Zona Lac (Debarcader) – Zona Foișor – Teatrul de Vară.
Seara va continua cu un amplu spectacol folcloric găzduit de scena Teatrului de Vară. Începând cu ora 19:00, publicul va putea urmări evoluțiile unor ansambluri folclorice din Oltenia, alături de artiștii Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri – Secția Folclor „Maria Tănase” și de reprezentanții Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj – Secția Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase”.
Prin această manifestare, organizatorii își propun să promoveze valorile culturale românești și să aducă în atenția publicului frumusețea portului popular tradițional, păstrat și transmis din generație în generație ca simbol al identității și patrimoniului național.
Vizualizări: 192
Trimite pe WhatsApp

