Cursuri gratuite de calificare și recalificare pentru șomeri, organizate de AJOFM Gorj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj anunță organizarea, în perioada iunie – august 2025, a unor cursuri gratuite de calificare și recalificare profesională, destinate șomerilor sau persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Programele de formare vizează meserii cerute pe piața muncii, precum: administrator pensiune turistică, brutar, bucătar, cameristă hotel, cofetar, contabil, dulgher (exclusiv restaurator), electrician în construcții, instalator pentru sisteme fotovoltaice solare, instalator pompe de căldură, recepționer de hotel și sudor.
Pot participa gratuit persoanele înregistrate în evidențele AJOFM Gorj ca șomeri, precum și persoanele care locuiesc în mediul rural și nu realizează venituri sau au venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare.
Înscrierea la cursuri se face pe baza actului de identitate și a unui document care să ateste absolvirea unei forme de învățământ.
Vizualizări: 89
Trimite pe WhatsApp