În satul tradițional, schimbarea anotimpurilor era legată și de rânduiala portului. O veche zicală spune că „de la Sfânta Maria se leapădă pălăria”, iar 15 august devenea astfel un reper pentru trecerea, în mod simbolic, de la pălăria de vară la căciula purtată în sezonul rece.

Potrivit unui material realizat de dr. Roxana Deca, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, acoperămintele de cap aveau în lumea satului o funcție care depășea protecția împotriva vremii. Forma, materialul, culoarea și felul în care erau purtate puteau indica vârsta, statutul social, starea civilă sau apartenența la o anumită comunitate.

În Oltenia, iarna era asociată cu căciula din blană de oaie, iar vara cu pălăria de paie. În zona Doljului erau întâlnite pălării cu calota înaltă și borul drept, caracteristice Romanaților Olteniei, cu centrul în zona Dăbuleni.

Căciula a cunoscut, la rândul ei, mai multe forme. În Oltenia de deal și de câmpie, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, bărbații purtau căciuli cilindrice peste părul lăsat în plete. Ulterior, forma conică s-a generalizat.

Pălăria și căciula făceau parte și din regulile nescrise ale comunității. Gestul de a descoperi capul putea avea o semnificație precisă, mai ales în contexte ceremoniale sau în relațiile dintre oameni. La sărbători, nunți și botezuri, feciorii își puteau împodobi pălăria sau căciula cu flori.

Materialul Muzeului Olteniei arată astfel cum un obiect aparent simplu, precum pălăria sau căciula, putea transmite informații despre omul care îl purta și despre locul său în comunitate.

Informațiile fac parte dintr-un material realizat de dr. Roxana Deca, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. Fotografiile provin din arhivele fotografice ale Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei și ale Institutului de Etnografie și Folclor „Ctin Brăiloiu” din București.

Materialul este prezentat în contextul expoziției „Ritmurile Vieții”, de la Casa Băniei.