Doctorul Ana Maria Ionescu, chirurg vascular cu origini în Gorj, oferă consultații la o importantă clinică din Târgu-Jiu

 

Pacienții Centrului de Cardiologie din municipiul Târgu-Jiu, clinică deținută de medicul cardiolog Cristian Preoteasa, vor beneficia de consulturi în specialitatea chirurgie vasculară. Aceste consulturi vor fi efectuate, în baza unei programări prealabile, de dna Dr. Ionescu Ana Maria - chirurg vascular cu o experiență vastă și o pasiune profundă pentru îngrijirea pacienților.

Doctorul Ana Maria Ionescu, medic primar chirurgie vasculară, are origini gorjenești, tatăl său fiind din orașul Țicleni. Acesta s-a stabilit în afara județului Gorj, în tinerețe, însă medicul Ionescu și toți membrii familiei sale au păstrat, așa cum era firesc, legătura cu rudele din județul Gorj, revenind aici, cu mare bucurie, de câte ori au putut. Tocmai de aceea, chirurgul vascular spune că „mereu i-a făcut o mare plăcere colaborarea cu pacienții gorjeni”. 

Cu o carieră solidă în chirurgia vasculară, Dr. Ionescu are expertiză în intervenții chirurgicale complexe, diagnostic precoce și gestionarea compasivă a pacienților cu afecțiuni vasculare. Este un medic foarte apreciat de pacienții săi. Faptul că oferă consultații și în municipiul Târgu-Jiu este o oportunitate ca pacienții din Gorj să beneficieze de serviciile sale, mai ales că în unitățile medicale de stat din județul nostru nu există medici în această specialitate.

Medicul Ana Maria Ionescu a absolvit Facultatea de Medicină „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, urmând specializarea în chirurgie vasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. DR. C.C. Iliescu (Fundeni). În prezent activează la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. De-a lungul anilor, dr Ionescu a participat la  multe congrese internaționale și naționale în sfera patologiei vasculare. De asemenea, a absolvit  cursuri care vizează tratamentul prin proceduri moderne a bolii venoase.

„După specializare, am început sa lucrez ca medic specialist la Spitalul Judetean Tulcea și apoi la Spitalul Județean Vâlcea. Am multă experiență în diagnosticul și tratamentul bolilor vasculare, medical și chirugical. Am competențe în ecografia Doppler periferică și ecografia Doppler carotidiană. Am avut multă legătură și în trecut cu pacienții din Gorj, vreme de câțiva ani primind o parte din pacienții care necesitau efectuarea de Fistule arteriovenoase pentru dializă și uneori Ischemiile acute, care nu ajungeau în centre universitare. Mi-a făcut mare plăcere colaborarea cu pacienții gorjeni, găsind în dânșii o blândețe și o cumințenie specifică doar în această parte a Olteniei. Poate este și vocea sângelui!”, a spus, pentru Pagina Olteniei, dr Ana Maria Ionescu. 

Profesionalismul său, dedicarea față de excelență și abilitățile sale chirurgicale remarcabile o fac o prezență valoroasă în echipa Centrului de Cardiologie Târgu-Jiu: „Ne bucurăm să avem pe cineva cu talentele și cunoștințele  Dr. Ionescu alături de noi, pentru a continua să oferim îngrijirea de calitate pe care comunitatea noastră o merită”, a transmis dr Cristian Preoteasa.

Pacienții Centrului de Cardiologie pot beneficia și de consultațiile oferite de DR. VÎLCEANU GABRIEL medic primar cardiolog cu competență ecocardiografie Doppler.
„Clinica noastră oferă consultații de specialitate și investigații moderne pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor vasculare.
  Servicii disponibile:
 Consultații de chirurgie vasculară 
 Ecografie Doppler artere și vene membre inferioare – pentru depistarea varicelor, trombozelor și insuficienței venoase;
 Ecografie Doppler carotide și vertebrale – pentru evaluarea riscului de accident vascular cerebral;
 Evaluarea circulației periferice și plan de tratament personalizat;
  Examinările sunt efectuate de Dr. Vîlceanu Gabriel, medic primar cardiolog cu competență ecocardiografie Doppler vascular și Dr. Ionescu Ana Maria medic primar chirurgie vasculară cu experiență vastă în diagnosticul și tratamentul bolilor vasculare.
  Locație: Strada Geneva nr 9; Programări: 0723095148. Ai picioare umflate, dureri la mers, senzație de greutate sau amețeli? Programează-te pentru o evaluare vasculară completă – prevenția salvează vieți!”, transmit reprezentanții clinicii medicale. 

Echipa de specialiști:
Dr. Preoteasa Cristian – medic primar cardiolog
Dr. Vîlceanu Gabriel – medic primar cardiolog, cu competență în ecografie Doppler venos și arterial
Dr. Ionescu Ana-Maria – medic primar chirurgie vasculară

Recenzii pozitive 

Pacient despre Dr Ionescu: „Consult atent, amănunțit, limbaj adecvat standardului înalt profesional. Medic calm, nu se grăbește, simți empatie și înțelegere. Ecografie făcută cu răbdare, nu se grăbește sa scape repede de pacient. Diagnosticul precis,confirmat ulterior într-un centru universitar unde am fost pentru o afectiune de alta natură. Recomand cu cea mai mare încredere un OM și medic dedicat muncii sale!”  

 

Vizualizări: 1,179

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste