Doi bărbați răniți într-un grav accident rutier produs noaptea trecută la Târgu Jiu

 

Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență provocate de un accident rutier petrecut în municipiul Târgu Jiu. Incidentul s-a produs pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, unde un autoturism a pierdut controlul și a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. De asemenea, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj a intervenit pentru acordarea primului ajutor.

În urma impactului, doi bărbați în vârstă de 39, respectiv 36 de ani, au rămas încarcerați în autoturism.

Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor, care erau conștiente, și le-au acordat îngrijiri medicale la fața locului.

Ulterior, acestea au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste