Doliu la Spitalul Județean Târgu Jiu. Un medic cu peste 25 de ani de experiență a murit într-un accident

Un medic primar ORL de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și-a pierdut viața într-un accident rutier produs la Drăgoieni. Este vorba despre Liliana Bobic Predescu, medic cu o experiență de peste 25 de ani, apreciată atât de colegi, cât și de pacienții pe care i-a îngrijit.
Vestea morții sale a provocat o puternică emoție în rândul colectivului Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Conducerea unității medicale a transmis un mesaj de condoleanțe și a vorbit despre pierderea unui medic dedicat profesiei și pacienților.
"Doamna doctor Predescu și-a dedicat întreaga carieră și energie pacienților, fiind un medic caracterizat de profesionalism, empatie, dăruire și competență", au transmis reprezentanții spitalului.
Dincolo de activitatea medicală, Liliana Bobic Predescu era cunoscută pentru firea sa deschisă, optimism și bunătate. Colegii spun că era apropiată de pacienți și atentă la nevoile celor care îi cereau ajutorul.
Medicul s-a implicat și în acțiuni caritabile și era cunoscut pentru dragostea sa față de animale.
Moartea sa lasă în urmă colegi, pacienți, rude și prieteni care au cunoscut-o și au apreciat-o de-a lungul anilor.
Conducerea și colectivul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.
"Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!"
Vizualizări: 131
Trimite pe WhatsApp
