DOLJ: Arestat preventiv pentru tâlhărie calificată

Ieri, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Teslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Polițiștii au fost sesizați, în data de 5 octombrie, de un bărbat, de 77 de ani, din județul Vâlcea, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Doljului, din municipiul Craiova, o persoană necunoscută i-ar fi smuls borseta din mână.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Teslui, bănuit de comiterea faptei, acesta sustrăgându-se cercetărilor.
„În dimineața zilei de 9 octombrie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Teslui, ocazie cu care bărbatul a fost prins și condus la audieri.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Tot ieri, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Crsitian Grigorescu.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr.5 Poliție Rurală Pielești, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj.
Vizualizări: 98
Trimite pe WhatsApp