DOLJ: Bărbat prins conducând, beat și fără permis, o mașină furată

Seara trecută, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Pielești au oprit pentru control, pe DC 90, din satul Lacrița Mare, comuna Robănești, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitate.
Întrucât mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul are permisul de conducere anulat.
Totodată, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, din verificări s-a stabilit că autoturismul condus de bărbat aparține unei societăți cu punct de lucru în satul Lacrița Mare și că ar fi fost sustras de acesta și condus pe raza localităţii.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltatea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosinţă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a declarat Sadoveanu.
Vizualizări: 346
Trimite pe WhatsApp