VIDEO: A deschis mai multe case de marcat într-un centru comercial din Craiova și a furat 100 de lei. Bărbat din Malu Mare, reținut

 

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Malu Mare, a fost reținut, după ce a intrat într-un centru comercial din Craiova și a deschis mai multe case de marcat. Dintr-una dintre acestea a furat 100 de lei.

Incidentul a avut loc în noaptea de 23 spre 24 octombrie. La ora 02:34, polițiștii Secției 5 Craiova au fost sesizați de o femeie de 51 de ani, agent de pază, care a anunțat că persoane necunoscute au pătruns în incinta centrului comercial și au încercat să fure bunuri.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 02:13, un bărbat a intrat în centrul comercial și a deschis mai multe case de marcat. Dintr-una dintre acestea a sustras 100 de lei, iar în celelalte nu se aflau bani.

În urma cercetărilor, desfășurate cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni, a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din Malu Mare, bănuit de comiterea faptelor.

Acesta a fost audiat și, în baza probelor administrate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Cercetările continuă pentru furt calificat în formă continuată, în patru acte materiale.
 

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste