(închide)

Dosarul lui Darius Vâlcov, amânat pentru 11 iunie

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 11 iunie, dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Vâlcov nu s-a prezentat la proces, însă a trimis instanţei o cerere de amânare pentru a-şi angaja un avocat.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante - SC Compania de Apă Olt SA -, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt", al cărui beneficiar final este Compania de Apă Olt, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

Vizualizări: 304

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste