Dragi profesori, de ce suntem încă aici?

Se organizează prezentări, conferințe, schimburi de experiență. Se vorbește despre educație modernă, despre metode noi de predare, despre nevoia de a pune copilul în centrul procesului de învățare. Toată lumea pare să știe ce trebuie schimbat.
Și totuși, în multe clase, suntem în același punct.
De ce să predai patru, șase sau opt săptămâni la rând, apoi să ceri copilului să demonstreze, printr-o testare, că a reținut tot? Toate lecțiile. Toată materia.
Da, lecții. Nu neapărat informații utile, nu neapărat lucruri înțelese și aplicate, ci lecții care trebuie parcurse, bifate și, la final, evaluate.
Ce verificăm, de fapt? Cât a înțeles copilul sau cât a reușit să memoreze? Ce știe cu adevărat sau cât de bine se descurcă sub presiunea unei note?
Dragi profesori, de ce suntem încă aici? Cât timp vom mai confunda parcurgerea programei cu educația și evaluarea cu învățarea?
Și mai este ceva! Într-o singură săptămână, copilul poate ajunge să fie evaluat la aproape toate materiile. Test după test, lecție după lecție, emoție după emoție. V-ați gândit vreodată cum arată săptămâna aceasta din perspectiva lui? Câtă presiune se adună, câtă teamă de a nu greși, cât de puțin mai rămâne din bucuria de a învăța? Aaa...acesta este rolul său! Da, da, o spun foarte mulți.
Noi, adulții, vorbim despre echilibru, despre sănătatea emoțională a copiilor, despre școală fără stres. Apoi îi punem să se pregătească simultan pentru evaluări la mai multe discipline și ne mirăm că sunt obosiți, anxioși sau că învață mecanic.
Și părinții? Părinții sunt chemați să ajute, dar prea rar li se explică limpede cum. Ni se spune că trebuie să fim implicați, însă sistemul ne lasă adesea să ne descurcăm singuri. Ajungem să reluăm acasă lecții întregi, să căutăm explicații, să facem exerciții, să încercăm să acoperim ce n-a fost suficient de bine înțeles la clasă. Iar dacă spunem că poate ceva nu funcționează, ni se amintește că nu suntem specialiști.
Poate că nu suntem. Dar ne cunoaștem copiii. Le vedem oboseala, frustrarea și felul în care ajung să asocieze învățarea cu teama de test.
Nu spun că evaluarea nu este necesară. Spun că felul în care o organizăm contează. Că un copil nu ar trebui să fie obligat să înghesuie săptămâni întregi de informație în câteva zile, doar pentru a demonstra că a învățat.
Schimbarea nu începe cu încă o prezentare despre cum să nu transformăm copiii în roboți. Începe când ne uităm la ceea ce facem zilnic în clasă și avem curajul să ne întrebăm dacă îi ajută cu adevărat.
Pentru că putem vorbi ani întregi despre educație modernă. Dacă, la final, copilul tot memorează, se teme de testare și învață cu ochii pe notă, atunci trebuie să recunoaștem un lucru. Vorbim despre schimbare, dar continuăm să reproducem același sistem.
De ce suntem încă acolo?
Vizualizări: 165
Trimite pe WhatsApp
