Durere fără margini și o tragedie inexplicabilă. Liviu Dobre, unul dintre tripleții talentați din Padeș, a decedat FULGERAT în timp ce cânta la vioară

 

Aurel, Liviu și Marian Dobre, originari din Cloșani, sat al comunei gorjene Padeș, erau tripleții născuți de Dragobete, uniți și cunoscuți în tot județul pentru imensa lor iubire pentru vioară. Talentați, plini de viață, educați și apreciați de toți cei care îi cunosc, tripleții au obținut numeroase premii și studiau cu mult devotament vioara la Școala Populară de Artă.

O veste fără sens, cumplit de tristă a șocat comunitatea din Gorj: vineri seara (27.06.2025, n.red.), Liviu Dobre, unul dintre tripleți (18 ani) a decedat după ce a fost lovit de fulger în timp ce repeta la vioară, într- locuința din comuna Aninoasa, unde se afla pentru a canta la o petrecere, alături de unul dintre frații săi.

Tripleții erau mândria și bucuria părinților și mereu și-au dorit să ajungă artiști de seamă! Vioara lui Liviu Dobre va cânta din ceruri!

Liviu, elev al Liceului Teologic din Târgu-Jiu,  era și cantor bisericesc la Biserica din Parohia Motru Sec, era un adolescent plin de vise și idealuri, pasionat de muzică, foarte talentat și un copil extrem de carismatic.

Vineri seara, adolescentul a fost găsit în stop cardio respirator în locuința din comuna Aninoasa, unde se afla. Repeta la vioară și a fost lovit de un fulger. A fost găsit de cei din familie, în casă, în stop cardio respirator. „Am fost solicitați la ora 18:02, să salvăm un tânăr de 18 ani, in satul Aninoasa, care fusese electrocutat de fulger. Evenimentul a avut loc in casa, in timp ce acesta canta la vioara. Am trimis echipaj tip B2 din Targu Carbunesti, echipaj SMURD de la Turceni si echipaj tip C2 din Targu Jiu. Pacientul a fost gasit in stop cardio respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare mai mult de o ora, fara rezultat, fiind declarat decesul", a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Talentatul adolescent a plecat mult prea devreme dintre cei vii, lăsând în urmă o vioară tăcută și o familie și o comunitate șocată și înmărmurită de durere. Decesul său este inexplicabil. A fost resuscitat de echipajul de la Ambulanță, dar nu a răspuns manevrelor, Trupul neînsuflețit a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei. 

Sute de mesaje de condoleanțe au fost postate on line, cei care îi cunosc pe tripleți fiind șocați de decesul fulgerător și nedrept al lui Liviu. 

CITEȘTE ȘI: Talentații tripleți născuți de Dragobete, mândria familiei Dobre din Padeș! „Viorile și muzica sunt viață și bucurie!”

Preotul paroh al Parohiei Motru Sec a transmis condoleanțe familiei îndurerate: „Fraților, în prag de noapte vă dau o veste dureroasă, tristă. Dobre Liviu unul din cântăreții stranei noastre, elev al Liceului Teologic Târgu Jiu, s- a mutat la Dumnezeu! Cuvinte nu sunt de spus... durerea e imensă pentru toți ce l- am cunoscut dar și cei ce cunoaștem familia...rog astfel pe această cale enoriașii parohiei noastre, să sărim în ajutorul familiei greu încercate pe orice cale se poate atât sufletește cât și financiar. Pentru mine personal a fost ca unul din copiii mei ce atât cât am putut l- am ținut aproape de mine și Sfânta Biserică. Acum sufletului lui este în mâinile lui Dumnezeu. Bunul de El să îl ierte și în rândurile celor drepți să îl așeze. Condoleanțe familiei!”. 

„O lume mai săracă fără muzica lui! A plecat mult prea devreme. Drum lin spre cer, Liviu”, a scris Andreea Ciortea. „Este incredibil ce s-a întâmplat. Pentru mine este una dintre cele mai triste vești primite de ceva vrem,e. Drum lin spre cer, copil talentat. Dumnezeu te-a vrut să cânți printre îngeri. Condolenațe familiei”, a postat Georgeta, care îl cunoștea pe eleve. și profesorul Angelica Mirea, de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, școala unde studia elevul, a transmis un mesaj de condoleanțe, fiind profund îndurerată de pierderea copilului. „Ce veste cumplită și incredibilă. care te lasă fără aer, fără cuvinte. Dumnezeu să te odihnească în pace, Liviu. Drum lin spre veșnicie”.

Și interpretul Mihai Ștefan a postat un mesaj de condoleanțe, nevenindu-i să creadă cumplita veste: „Of, Liviu... Din momentul în care te-am cunoscut am văzut prin ochii tăi pasiunea pentru muzică, iubirea și bunătatea din sufletul tău. Poate Dumnezeu și-a dorit să cânți îngerilor cu cetera la fel de frumos cum o făceai oamenilor care te iubeau.  Îmi pare nespus de rău! Dumnezeu să te odihnească și să te așeze de-a dreapta Sa, om frumos !”. 

Muzica le-a fost tovarăș de nădejde toată viața celor trei frați și au descoperit de mici că acesta este drumul pe care vor să îl urmeze. De acum încolo, Liviu și vioara sa vor cânta din Cer...

Galerie foto




Vizualizări: 3,523

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste