În urmă cu 27 de ani, atunci când orașul Târgu-Jiu își asuma înființarea unui teatru dramatic, cu tot efortul extraordinar pe care îl presupunea această nouă instituție, mulți concitadini nici nu auziseră de Elvira Godeanu, cea care urma să apară pe frontispiciul teatrului. Nu exista o clădire adecvată, nu exista o trupă profesionistă de actori, în schimb exista mult elan și o dorință enormă de a reuși. De unde venea această credință în succesul proiectului? Greu de spus. Poate de acolo, de la înaintașii care construiseră prima sală de teatru pe la 1873-1874, chiar înaintea altor instituții necesare unui târgușor cu câteva mii de locuitori. Teatrul Milescu, unul dintre cele mai vechi teatre din țară, era locul care atrăgea ca un magnet pe toți târgujienii, mai ales când veneau trupe din alte părți să dea reprezentații. Aici a văzut și Elvira, prin anul 1916, prima piesă de teatru jucată de o trupă profesionistă. Și tot atunci, probabil s-a îndrăgostit iremediabil de scenă.

Elvira Godeanu s-a născut la Târgu Jiu, pe 13 mai 1904, în familia unor mici industriași nemți. Bunicii săi, destul de avuți, dețineau o proprietate și o fabrică de bere pe malul Jiului, pe actuala stradă 14 Octombrie, fostă Ulița Ferentari. Într-un târgușor care nu oferea prea multe prilejuri de distracție și, probabil, o fire mai romantică, Josefina Visner, mama viitoarei actrițe, se îndrăgostește de un tânăr medic veterinar, aflat în trecere prin Târgu Jiu. Foarte chipeș și atrăgător, acesta îi trezește Josefinei o pasiune foarte puternică. Din păcate, Constantin Glodeanu nu și-a asumat prea mult timp rolul de cap de familie. Cei doi tineri căsătoriți au plecat să locuiască la Galați, într-una din casele mamei Josefinei. Suma de bani primită de la părinții Elvirei s-a epuizat rapid în petrecerile care făceau parte din viața lui Constantin Glodeanu. După nașterea Elvirei, deși a revenit în Târgu-Jiu cu soția și fiica sa, tânărul a continuat viața de petrecăreț, în detrimentul familiei. Atunci, tatăl Josefinei îl scoate din viața familiei pentru totdeauna.

Imaginea tatălui care nu a mai apărut și pe care, de fapt, nu l-a cunoscut niciodată, a urmărit-o pe Elvira mereu, mai ales că și-a iubit mama enorm și a înțeles drama prin care a trecut aceasta, refuzând orice altă tentativă de mariaj. Cât privește numele, Elvira a decis încă din adolescență, în circumstanțe care nu se cunosc prea bine, să se semneze Godeanu. Copilăria și-o va petrece în casa bunicilor. Într-un interviu înregistrat la TVR la împlinirea vârstei de 85 de ani, atunci când colegii de la UNITER au sărbătorit-o ca pe una dintre marile vedete ale anilor 1920 – 1940, actrița își aducea aminte:

„Aveam vreo șapte ani, locuiam la Târgu Jiu, la bunicii mei, cu mama, cu o soră a mamei, cu o familie. Sora mamei avea vreo patru copii – trei fete și un băiat – pe care eu îi conduceam. Și cum: îmi plăcea să îi car după mine, să îi învăț poezii. Într-o zi descopăr pe un culoar o ladă, o ladă mare, banală, de lemn, deschid capacul și în această ladă erau foarte multe lucruri vechi, haine de cucoană, vechituri, dantelărie multă, pălării, care se puteau arunca, nu mai erau de întrebuințat, dar eu am fost încântată, chiar emoționată, și deodată mi-am zis că trebuie să mă îmbrac cu astea. Și am început să le scot și să le aranjez pe mine, fără să-mi dau seama unde ajung, dar mi-a plăcut să mă îmbrac cu ele. Și cu pălăriile, și cu o umbrelă ruptă, și cu o fustă lungă, pe care am scurtat-o într-o parte. După aceea, când am văzut că am reușit să fac un costum care pe mine mă amuza, îi iau pe copii, le pun niște scăunele, îi pun în fața lăzii, dau capacul jos, mă urc pe ladă și încep să le joc”. La 12 ani, Elvira vede prima piesă a unui teatru de operetă aflat în turneu la Târgu Jiu. Sala teatrului respectiv se afla pe strada Unirii, în zona spitalului. Era vorba de Teatrul Milescu, înființat în oraș pe la 1874-1875. După doar câțiva ani, Josefina Visner își ia fiica și pleacă din Târgu Jiu pentru a scăpa de amintirea dureroasă a soțului care o părăsise. Au locuit o perioadă scurtă la Cărbunești, la una dintre surorile Josefinei, iar apoi s-au dus la Caracal. Aici mama ei a fost secretară la un pension unde profesoară de franceză era o doamnă, Lilly Puricescu, absolventă de doctorat la Sorbona în greacă, sanscrită și latină. Grație acestei doamne, termină studiile liceale cu o solidă cultură generală.

Frumusețe, talent, grație și perseverență

În preajma anului 1921, cele două femei au luat hotărârea de a se stabili în București. Trecând pe lângă Teatrul Național, Elvira i-a spus mamei: „Aici voi juca eu”. Debutează în același an ca figurantă într-o piesă în care rolul principal era deținut de marea actriță Agata Bîrsescu. Datorită frumuseții deosebite, este remarcată repede. Primește primul rol în piesa „Fracul”, în care va juca alături de Mișu Fotino, tatăl actorului Mihai Fotino. A fost primul mare succes, după care destinul Elvirei Godeanu va marca o carieră în continuă ascensiune. A terminat Conservatorul, prezicându-i-se o carieră de „bună amorează”. A refuzat, totuși, să fie doar o actriță frumoasă: „Am avut mult de suferit din cauza frumuseții. Talentului i-am adăugat perseverență și încăpățânare pentru a depăși frumosul”, mărturisea actrița. În anul 1997, la șase ani de la decesul actriței, am avut privilegiul de a filma în casa acesteia, prin amabilitatea doamnelor Maria (Mimi) și Liana Simion. Am întâlnit acolo câteva persoane care au cunoscut-o personal și cărora le-am înregistrat mărturiile, precum și câtorva colegi de scenă de la Teatrul Național.

Ligia Minovici, avocată, prietenă de familie: „În afară de frumusețe și de talent, avea o voință extraordinară și putere de muncă. Dacă regizorul îi spunea că trebuie să intre pe ușă într-un anumit fel, de zece ori intra până îi spunea că e perfect. Cu tot ce avea în piesă de făcut era foarte concentrată, foarte atentă, adică ea nu cunoștea decât perfecțiunea”. Lidia Radian, creator costume teatru: „Când repeta în «Trei surori», regizorul Moni (Solomon) Ghelerter i-a spus să închidă și să deschidă o ușă de trei ori. Disciplina doamnei Godeanu a făcut să suporte fără niciun fel de reproș acest moment. Doamna Godeanu, în educația ei profesională, nu contrazicea regizorul chiar dacă era de părere că greșește. Pe parcurs, cu multă abilitate, cu multă inteligență, îl aducea la ceea ce era corect”.

Stea a teatrului și filmului românesc

În 1928 Elvira Godeanu primește rolul principal într-un film românesc mut, „Maiorul Mura”, regizat de Jean Georgescu. Deși a primit numeroase oferte să facă film în străinătate prin anii ׳34-׳35, era atât de legată de mama sa încât a refuzat. Urmează ani de muncă intensă pentru Elvira Godeanu. Regizorii Gusti și Soare i-au călăuzit primii pași în teatru. Își studiază eleganța mersului, a gesturilor, intonația, ținuta vestimentară, însă mai presus de toate dovedește o disciplină de fier în tot ceea ce făcea. Timp de zece ani a lucrat cu marea actriță Marietta Sadova, de la care a învățat extrem de mult. Elvira Godeanu a locuit, pe rând, în câteva case din București, lângă Grădina Cișmigiu, la Șosea, până în anul 1930, când se mută pe strada Cosmonauților, la nr. 7. Apartamentul va prinde contur după indicațiile artistei. De la împărțirea camerelor până la mobilier și tablouri, totul va purta amprenta personală a eleganței, rafinamentului și bunului gust. Între 1939 și 1949 a jucat la Teatrul din Sărindar sau Teatrul Mic. Părăsise Naționalul pentru că i se repartizau numai roluri de cochete. Elvira Godeanu era ceea ce în America se numea „o stea a filmului”. Evident, ar fi putut face o carieră similară starurilor hollywoodiene dacă ar fi plecat în străinătate. A preferat să stea lângă familie, dar și lângă publicul care o adora. Lidia Radian: „Șocul pentru mine a fost, foarte tânără fiind, când am văzut-o jucând în «Dama cu camelii», unde era ceva de nedescris… Orice v-aș spune dumneavoastră, sensibilitatea, talentul, frumusețea, dăruirea… Era un hohot de plâns la final în sală. După câțiva ani, m-am căsătorit cu doctorul Radian, care a fost doctorul de casă al doamnei Godeanu. Când i-am făcut prima vizită, am intrat plină de emoții în casa acestei superbe femei, de o bună creștere, de o inteligență, de o modestie, de o afecțiune cu soțul dânsei, inginerul Prager; și de atunci Elvira Godeanu m-a onorat cu prietenia sa până la sfârșitul vieții”.

Deși a jucat în numeroase piese („Michelangelo”, „Cuibul de viespi”, „Trei crai de la răsărit”, „…Escu”, „Atrizii”), cel mai longeviv personaj al Elvirei Godeanu, cu peste 500 de reprezentații, a fost Coana Zoițica din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale.

O incursiune prin revistele și ziarele vremii ne arată că a fost o răsfățată a presei și a publicului, îndrăgită de toți cei care au cunoscut-o. Ilinca Tomoroveanu, actriță: „Eram studentă în anul IV când am fost invitată la Teatrul Național să joc în «Moartea unui artist» de Horia Lovinescu, unde era o distribuție absolut strălucită; trebuie să vă spun că mă lipeam de pereți de emoție, era doamna Godeanu, era doamna Tanți Cocea, era doamna Eugenia Popovici, mulți mari actori. Atunci am cunoscut-o pe doamna Godeanu, o persoană cu totul și cu totul deosebită din multe puncte de vedere. În primul rând era o femeie foarte frumoasă. Asta te izbea când o cunoșteai personal. Deși o văzusem pe scenă în «Trei surori», în mai multe spectacole, când o cunoșteai un pic mai mult, îți dădeai seama că are un farmec extraordinar, un lipici – ăsta e cuvântul. În afară de frumusețe și de farmec, era un om extraordinar, de o bunătate, o colegă excepțională. Prin colegă excepțională înțeleg nu numai o parteneră bună, cineva care te ajuta pe scenă, ci un om care îți și spunea ce să faci, unde e bine, unde e rău, ceea ce pentru un tânăr actor este extraordinar”.

„Dă-l jos pe Hitler!”

În anul 1938 îl cunoaște pe Emil Prager, un renumit inginer constructor, alături de care va trăi până la moartea acestuia. Apartamentul lor din strada Cosmonauților va deveni locul de întâlnire pentru toți artiștii vremii. Maria Simion, nepoată: „Săptămânal veneau o serie de oameni deosebiți la masă. Aici am cunoscut-o pe doamna Bulandra, pe Maria Filotti, pe Marietta Sadova, pe Sică Alexandrescu, regizorul, Ion Șahighian, regizorul, Moni Ghelerter, o lume extraordinară, deosebită. Pe profesorul Dan Simonescu și Coca, soția lui, care povesteau despre foarte multe călătorii în străinătate, încât și eu mă simțeam că am călătorit prin toată lumea: acesta a fost profesorul de doctorat al domnului profesor Cârstoiu din Târgu Jiu, și care îl cunoaște”. Tot la întâlnirile săptămânale din casa Elvirei Godeanu veneau și George Vraca, Aura Buzescu,  Mimi Botta, Marcel Anghelescu, un alt mare actor cu origini în Gorj, tatăl său fiind din Rugi, comuna Turcinești. Toți invitații se simțeau deosebit acolo, pentru că se discuta absolut orice, în afară de politică. O experiență destul de înfricoșătoare din timpul ocupației germane o făcuse să ia această hotărâre. Atunci, într-o casă a ei de la Șosea era găzduit un demnitar german. Într-un elan de responsabilitate socială, Elvira, văzând portretul lui Hitler pe perete, a zis «Dă-l jos, dă-l jos pe ăsta, că duce lumea la pieire!» și a fost cât pe ce să fie arestată. Notorietatea și originile germane au salvat-o.

Elvira Godeanu s-a stins din viață la 3 septembrie 1991, dar personalitatea actriței este mereu vie în memoria colegilor, prietenilor, în memoria teatrului românesc. Ultima dorință a actriței, de a mai vizita o dată orașul copilăriei, nu s-a putut îndeplini. Nici dorința de a înființa o companie de teatru nu s-a realizat, însă gorjenii, care nu au uitat că la începutul acestui veac o fată frumoasă pleca din Târgu Jiu să cucerească scenele Bucureștiului au denumit teatrul dramatic din localitate „Elvira Godeanu”.

N.A.: Filmul integral cu interviurile Elvirei Godeanu, ale rudelor și prietenilor de familie poate fi vizionat pe canalul youtube.com, la adresa https://studio.youtube.com/video/XOoDJl8lGc0/edit.

               

Galerie foto