Femeie de 74 de ani din Craiova, găsită spânzurată în Grădina Mihai Bravu. Polițiștii au intervenit de urgență

O femeie în vârstă de 74 de ani din Craiova a fost găsită spânzurată, astăzi, în Grădina „Mihai Bravu”, în zona Agronomie, după ce polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, sesizarea a fost făcută în jurul orei 11:38. La fața locului au intervenit de urgență polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, care au identificat victima, o femeie de 74 de ani, din municipiu.
Oamenii legii au tăiat sfoara și au coborât femeia din copac, iar la scurt timp au ajuns și echipajele SMURD, care au început manevrele de resuscitare.
Intervenția medicală era în desfășurare la momentul transmiterii informației, iar polițiștiii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Vizualizări: 106
Trimite pe WhatsApp

