(închide)

Festivalul Național de Folclor ,,Cheile Oltețului” și-a desemnat câștigătorii!

 

Festivalul Național de Folclor ,,Cheile Oltețului” și-a desemnat câștigătorii celei de-a doua ediții, astfel Trofeul festivalului a fost câștigat de solista Gînjulete Melania Maria din județul Sibiu. Melania are 21 de ani și este absolventă a Școlii Populare de Artă din Sibiu. Pasiunea ei pentru muzică spune că a venit odată cu ea pe lume, însă a început să studieze doar din anul 2015. De atunci, Melania a muncit din greu pentru a se dărui publicului așa cum este acum. „Atâta timp cât Bunul Dumnezeu ne ține sănătoși si activi să nu uităm să îi mulțumim și Lui”, a spus câștigătoarea. La Secțiunea Soliști vocali-Premiul I – Răspop Ionela – Sibiu: “Pot spune că am copilărit  într-un decor  cu totul și cu totul special. De ce spun asta? Deoarece  părinții mei sunt din niște locuri cu totul și cu totul speciale,  două sate  din inima Mărginimii Sibiului, Rășinari și Rîu Sadului, aici păstrându-se încă tradiția, obiceiurile, iar portul popular este îmbrăcat Duminica la biserică, chiar și la muncile pe care le au în viața de zi cu zi. În prezent locuiesc în Șura Mică, jud. Sibiu,  un sat de șes, unde părinții mei au continuat să crească animale, în special oi. Deseori stau cu oile și le cânt, chiar și acum,  îmi imaginez că sunt publicul meu...și nu este unul mic, să mă credeți pe cuvânt. Muzica a fost dintotdeauna prietena mea cea mai bună. Mereu mă regăsesc în muzică. Perioada aceasta cu pandemia nu m-a schimbat foarte mult, deoarece stau la țară, iar spațiul  și liniștea au fost de partea mea. Atât doar că tot ce a ținut de facultate a fost online. Mi-am împărțit timpul  între muncile gospodărești, școala și cântecul popular,  pe care-l port cu mine peste tot. Deci, pe mine pandemia  nu m-a afectat și nu am avut timp de plictiseală!”, a spus Ionela.  

Premiul al II-lea a fost obținut de Zamfir Adelina – Argeș, iar Premiul al III-lea – Luizinschi Bianca – Constanța. 

La Secțiunea Soliști instrumentiști: Premiul I a fost obținut de Novăceanu Andrei – saxofon – Gorj (Crasna). Andrei spune despre el că este o fire prietenoasă, sociabilă și ambițioasă. Are  23 de ani și administrează formația “Fratii Novaceanu” formată din 6 muzicanți. Premiul al II-lea – Lupu Andrei – fluier –Gorj (Polovragi) și Premiul al III-lea – Rogoveanu Laurențiu – fluier – Gorj (Polovragi). Premiul special ”Stelian Florescu” – pentru autenticitatea repertoriului a fost câștigat de Păun Stelian – Giurgiu și pentru debut- Ursu Alina din Novaci. Toate premiile au fost oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Galerie foto



Vizualizări: 735

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste