Garda de Mediu Dolj, controale la sânge pe linia deșeurilor și substanțelor periculoase

 

În ultimele două luni, comisarii Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dolj, alături de polițiștii IPJ Dolj, au desfășurat o serie de acțiuni comune pentru combaterea neregulilor în domeniul gestionării deșeurilor și al substanțelor periculoase.

Acțiunile s-au derulat în cadrul Planului de acțiune „Deșeuri 2025”, care vizează verificarea legalității operațiunilor derulate de persoane fizice și juridice, dar și reducerea riscurilor asupra sănătății populației și mediului.

În perioada iulie–august 2025, au fost organizate 12 controale la operatori economici și persoane fizice, dar și în punctul de trecere a frontierei Calafat sau în trafic, în municipiul Craiova. În urma verificărilor, comisarii GNM Dolj au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 55.500 lei.

Totodată, la solicitarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dolj, au fost verificate trei persoane fizice suspectate că desfășurau activități ilegale de colectare și gestionare a deșeurilor feroase și neferoase. Rezultatul: alte trei amenzi, în cuantum de 20.000 lei.

„Astfel de controale vor continua, pentru a ne asigura că activitățile care contravin legislației de mediu sunt stopate și sancționate conform legii”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj.

De asemenea, instituția atrage atenția că, în baza Ordonanței de Urgență nr. 17/2005, filmările realizate de Garda Națională de Mediu și structurile teritoriale pot constitui probe în instanță.

În plus, comisarii beneficiază de sprijin tehnologic, prin drone și echipamente moderne, care le permit să obțină în timp real informații despre modul în care sunt gestionate deșeurile.

Galerie foto



Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste