Găsită moartă în zăvoiul râului Amaradia! Era căutată de poliție și familie

 

O gorjeancă căutată la nivel național după ce dispăruse de acasă, a fost găsită decedată langa râul Amaradia din Stoina. Duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 64 de ani, din comuna Stoina, cu privire la faptul că în zăvoiul din zona răului Amaradia, se află o persoană care este posibil să fie decedată.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că persoana decedată se numește Constantinescu Minodora, de 51 de ani, din comuna Stoina, care în data de 18 septembrie a.c., a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit, fiind pusă în urmărire la nivel național.

Cu ocazia examinării sumare, s-a constatat că victima nu prezintă urme vizibile de violenţă pe corp.

S-a luat măsura transportării cadavrului la S.M.L. Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vizualizări: 949

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste