GORJ: Firmă din Tânțăreni, amendată cu 40.000 de lei pentru muncă nedeclarată

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, în perioada 9–13 februarie 2026, un număr de 61 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 442.500 de lei. De asemenea, au fost dispuse 131 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate și pentru aducerea angajatorilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Un angajator din comuna Tânțăreni, care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri, a fost amendat cu 40.000 de lei pentru utilizarea muncii nedeclarate.
Inspectorul-șef al instituției, Romanescu George Octavian, atrage atenția că angajatorii care nu s-au înrolat în platforma REGES ONLINE au obligația legală de a face acest demers. Nerespectarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează conform legii.
Vizualizări: 85
Trimite pe WhatsApp

