Groapă cu porci morți lângă un curs de apă, la Catane. Inspectorii ABA Jiu au intervenit de urgență

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) Jiu au intervenit, în urma depistării unui focar de pestă porcină africană la Catane, județul Dolj, dispunând măsuri imediate pentru prevenirea contaminării apelor subterane și de suprafață.
Controlul a avut loc în data de 10 septembrie, după semnalarea cazului, iar concluziile au scos la iveală o serie de nereguli grave privind modul de gestionare a cadavrelor porcine.
Potrivit reprezentanților ABA Jiu, societatea în cauză a excavat o groapă de dimensiuni mari, aproximativ 6 metri adâncime, 6 metri lățime și 60 de metri lungime, direct pe un teren privat. Groapa prezenta deja băltiri, semn că a fost atins nivelul pânzei freatice, ceea ce reprezintă un risc major de contaminare a apei subterane.
Mai mult, locația aleasă se află la doar 60 de metri de cursul de apă Valea Fătului, afluent al râului Balasan, o distanță mult sub limitele legale. Situația este agravată de faptul că, la momentul controlului, aproximativ 200 de cadavre porcine erau depozitate direct pe sol, fără respectarea procedurilor în vigoare.
Coordonatele indicate în decizia Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din 8 septembrie 2025 s-au dovedit a fi eronate, ceea ce a determinat administratorul societății să improvizeze amplasamentul gropii, fără avizul autorităților competente.
Măsuri urgente și avertismente clare
În urma constatărilor din teren, inspectorii A.B.A Jiu au impus sistarea imediată a activității de îngropare a animalelor și relocarea operațiunii, în conformitate cu Procedura MMAP nr. 23/13.02.2023, care prevede condiții stricte pentru astfel de situații: sol impermeabil (de preferință argilos), fundul gropii situat la minimum 2 metri deasupra nivelului hidrostatic,
realizarea unui foraj geotehnic de control pentru identificarea stratului acvifer.
Abaterea de la aceste cerințe constituie o neconformitate gravă, cu potențial de contaminare a pânzei freatice, punând în pericol sănătatea publică și mediul înconjurător.
În contextul grav al situației, directorul ABA Jiu, ing. Daniel Naicu, a transmis un mesaj ferm:
“În cazul neîndeplinirii măsurilor în termenul stabilit de către inspectorii noștri, se va trece la aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Dacă nu se va aduce terenul la starea inițială și se va continua îngroparea porcilor morți în aceeași groapă, vom sesiza organele de cercetare penală. A.B.A Jiu reiterează că protecția resurselor de apă este o prioritate, iar respectarea strictă a normelor de gospodărire a apelor este esențială pentru prevenirea unor riscuri majore asupra sănătății populației și mediului înconjurător.”
Vizualizări: 66
Trimite pe WhatsApp