Guvernul relaxează criteriile pentru psihologii oncologici. Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce spune Ramona Schenker

O nouă hotărâre de guvern provoacă îngrijorare în rândul specialiștilor din domeniul sănătății mintale și al oncologiei.
Guvernul a adoptat recent Hotărârea nr. 693/2025, publicată în Monitorul Oficial, care modifică standardele de formare pentru psihologii implicați în tratamentul pacienților oncologici. Noul act normativ permite ca în pachetul de servicii de bază să fie incluși psihologi cu o formare de doar patru luni și 110 ore în psiho-oncologie, înlocuind cerința anterioară de formare complementară certificată de Colegiul Psihologilor din România.
Specialiștii avertizează că această relaxare a criteriilor poate avea efecte grave asupra calității actului terapeutic.
„Reducerea criteriilor de formare la doar 4 luni și 110 ore de formare profesională reprezintă o subminare a standardelor profesionale și o trivializare a psiho-oncologiei, un domeniu care presupune ani de experiență clinică și contact direct cu pacienți aflați în situații de maximă vulnerabilitate. Această modificare scade nivelul de pregătire necesar pentru a lucra într-un context atât de complex și pune în pericol siguranța și echilibrul psihologic al pacienților oncologici, care au nevoie de intervenții specializate și validate științific. Diluarea criteriilor profesionale riscă să compromită rolul psihologului în echipa multidisciplinară, să fragmenteze coerența actului medical și să anuleze eforturile recente de profesionalizare și aliniere la standardele europene prin ordinul de MS din 2023. Pacienții oncologici au dreptul la un sprijin psihologic de calitate, bazat pe formare solidă și certificată”, explică onco-psihologul din cadrul Centrului de Oncologie „Sfântul Nectarie” Craiova, Ramona Schenker.
Psiho-oncologia este o disciplină de înaltă complexitate, care presupune ani de formare, practică supervizată și experiență directă în lucrul cu pacienți oncologici, adesea în stadii terminale.
Pe lângă riscurile clinice, se atrage atenția că această decizie subminează rolul psihologului ca membru integrat al echipei medicale multidisciplinare, contribuind la fragmentarea îngrijirii pacientului.
Modificarea legislativă vine la doar un an după ce Ministerul Sănătății și Colegiul Psihologilor elaboraseră un cadru clar de profesionalizare a psiho-oncologiei, aliniat la standardele europene. Prin această nouă hotărâre, o parte din eforturile de reformă riscă să fie compromise.
Vizualizări: 131
Trimite pe WhatsApp