La mulți ani, POLIȚIA ROMÂNĂ! La mulți ani, IPJ Gorj!

 

La mulți ani, POLIȚIA ROMÂNĂ!
Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Politișții nu au dorit să transmită nimic cu ocazia zilei lor. În schimb, prezența si acțiunile lor spun totul. În mainile lor, poporul și-a încredințat acum propria existență.
Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu , continuă cu domnia lui Mihai Sutzu, iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE. Pe plan local, Comisarului de poliţie Ioan C. Popilian a fost cel care a condus populaţia oraşului Târgu-Jiu, într-un moment de cumpănă al ofensivei germane din Primul Război Mondial. La 14/27 octombrie 1916, conduşi de comisarul de poliţie Ioan C. Popilian, locuitorii oraşului Târgu-Jiu au opus o rezistenţă dârză ofensivei armatei germane. Comisarul de poliţie Ioan C. Popilian s-a născut la 3 decembrie 1879 la Turceni. Tatăl său era preotul satului. Ioan C. Popilian a absolvit Liceul Carol I din Craiova, iar serviciul militar a contribuit decisiv la decizia de a deveni poliţist şi la formarea sa ca militar. Popilian a fost şef de arest la Prefectura Poliţiei Craiova, iar, mai apoi, în 1908 s-a transferat ca subcomisar la Poliţia oraşului Târgu-Jiu, unde a activat, cu o întrerupere de doi ani, până la pensionare.
Importanţa Luptei de la Podul Jiului a fost remarcată de mareşalul Berthelot, fiind un moment unic în istoria Primului Război Mondial. Mareşalul Berthelot spunea în 1918 că lupta de la Podul Jiului a avut o contribuţie majoră la victoriile ulterioare ale armatei române: „Victoria română de la Mărăşti şi Mărăşeşti n-a fost decât rezultanta apărării oraşului Târgu-Jiu, la Podul de la marginea Grădinii, rezistenţă care a îngrădit armatei germane posibilitatea de a tăia retragerea armatei române”. Pentru faptele sale de poliţist şi pentru contribuţia decisivă la izbânda în Lupta de la Podul Jiului, comisarul de poliţie Ioan C. Popilian a fost răsplătit cu medalii şi decoraţii. Comisarul s-a stins din viaţă la 59 de ani, pe 18 ianuarie 1938.

Aniversarea Zilei Poliției Române ne oferă plăcutul prilej de a ne exprima aprecierea pentru întreg personalul Poliției Române și de vă felicita pentru efortul depus în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică pentru cetățenii țării. Vă dorim să obțineți cât mai multe rezultate remarcabile și să aveți parte de multă putere de muncă, pentru a răspunde cu maximă promptitudine în orice situații!

La mulți ani, IPJ Gorj!

Galerie foto



Vizualizări: 235

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste