(închide)

Medic ortoped pregătit profesional în Franța, la Spitalul Rovinari!

 

La Spitalul Orășenesc Rovinari au început activitatea, în ultimele zile, mai mulți medici tineri și foarte bine pregătiți. Potrivit edilului Robert Filip, unitatea medicală are doctori specialiști noi în pediatrie-neonatologie, ortopedie și obstetrică-ginecologie! 

Unul dintre ultimii medici angajați la Rovinari, este Ovidiu Pecingină, un medic tânăr, în vârstă de 30 de ani, specialist în Ortopedie-Traumatologie, devotat meseriei, care a urmat cursurile Facultății de Medicină din Timișoara, iar rezidențiatul l-a absolvit în Franța. „Odată cu alăturarea sa colectivului de cadre medicale de la unitatea sanitară din Rovinari, sperăm ca adresabilitatea la compartimentul Ortopedie să crească iar locuitorii orașului, și nu numai, să apeleze cu încredere la serviciile noului cadru medical”, a spus primarul Filip.

Medicul Gherghinoiu Radu, unul dintre noii specialiști aduși la spital, va monitoriza sarcina începând cu prima vizită medicală a viitoarei mămici, va stabili dacă gravida suferă de afecțiuni ce îi pot pune viața în pericol, va asigura asistența la naștere și monitorizarea nou-născutului. De asemenea, Secția Ginecologie a fost modernizată recent și dotată cu aparatură performantă. Medicul Carmen Bărbulescu, specialist în Obstetrică-Ginecologie, va depista afecțiunile ginecologice și va prescrie tratamentul adecvat. „Vreau să facem secții pe toate spitalele, acum unele sunt compartimente, să putem face și linii de gardă pe secțiile respective. De acum înainte rovinărencele vor putea naște în spital”, a mai adăugat edilul Robert Filip de la Rovinari. 

De amintit este și faptul că, la sfârșitul lunii ianuarie, a fost aprobată acordarea unui stimulet financiar pentru mamici, in cuantum de 1500 de lei pentru primul copil și câte 1000 lei pentru ceilalți copii pe care îi vor aduce pe lume, conform H.C.L. nr. 16/2019. Beneficiarii sunt nou-născuții care au cel putin un părinte cu domiciliul stabil de minim 5 ani pe raza Orasului Rovinari.

Stimulentul financiar se acordă o singura data pentru fiecare nou-născut, pe baza de cerere si documente justificative, dosarul urmând a fi depus la Compartimentul Alocații si Subvenții din cadrul Serviciului Public de Asistentă Socială, in cel mult doua luni de la nastere.

Scopul acestei Hotărâri a Consiliului Local este acela de a incuraja cresterea natalității si de a sprijini familiile in acoperirea cheltuielilor pe care le au odata cu venirea pe lume a unui nou-născut.

Galerie foto


Vizualizări: 2,917

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste