Meșterul popular Ion Roșu din Polovragi, promotor al unei meserii foarte vechi!

 

Maestrul Ion Roșu, meșter popular originar din comuna Polovragi a județului Gorj, este prezent pe platforma Via PROFI, locul unde meșteșugarii tradiționali sunt promovați. Detalii pe  Platforma ViaPROFI

Nea Oane, cum îl știe toată lumea, este unul dintre ultimii păstrători ai meșteșugului tradițional al prelucrării lemnului în stil romani, reprezentând cu mândrie comunitatea din Polovragi. Lucrează lemnul de la o vârstă fragedă, folosind esențe precum fagul sau teiul, pe care le alege după fibră, cu ochiul și mâna formate în timp, spun cei de la ViaPROFI.

Realizează mobilier tradițional oltenesc, cu modele transmise din generație în generație, așa cum le-a văzut la părinții și bunicii săi. Este o prezență constantă la târgurile de meșteșugari, unde clienții revin an de an, apreciați pentru autenticitatea și durabilitatea pieselor sale.

De asemenea, nea Oane Roșu a învățat încă din copilărie să realizeze coșuri din nuiele împletite. Îl ajută soția sa, care i-a fost alături toată viața. 

„Lucrez de când puteam să iau dalta în mână. Am crescut aşa, căci lucra şi  tata și de la el am învățat. Am practicat de-a lungul anilor  mai multe meserii. Am lucrat şi ca zugrav la cooperaţie. Nu am lăsat, însă, lemnul. Îmi place prea mult. Lemnul se cunoaşte prin fibra lui. Dragostea pentru prelucrarea lemnului am început să o şi transmit urmașilor. De mulți ani  predau la secţia externă de la Polovragi a Şcolii Populare din Târgu-Jiu”, a spus meșterul Ion Roșu. 

Galerie foto


Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste