Mihnea Vîlceanu, tânărul gorjean care dărâmă bariere prin educație, muzică și o forță interioară de neclintit, invitat la Firo-podcast

Povestea lui Mihnea Vîlceanu, un tânăr originar din Târgu Jiu, este mărturia vie a modului în care o mare cumpănă poate fi transformată într-un destin de excepție. În iarna anului 2013, în urma unui cumplit accident de schi, viața I s-a schimbat la 180 de grade. Avea doar 16 ani, dar Mihnea nu a lăsat vreodată scaunul rulant să îi definească limitele, ci l-a transformat într-o platformă de pe care oferă întregii societăți o veritabilă lecție despre reușite. Stabilit în Timișoara, participant la Vocea României, la nenumărate alte competiții și evenimente cultural-artistice în care a arătat forță și determinare, Mihnea este invitat pe 19 septembrie 2026, la Firobuz Café (Firo-podcast) –Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, unde își va spune povestea. O poveste despre muzică, pasiune și puterea de a merge mai departe.
Mihnea Vîlceanu este un exemplu pentru toți cei care îl cunosc deoarece chiar și după teribilul accident care i-a schimbat viața a ales să privească înainte și să nu renunțe. Mihnea a absolvit liceul cu medii foarte bune și s-a mutat în Timișoara pentru studiile superioare, iar în vara anului 2018, a absolvit ca șef de promoție Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Tot datorită rezultatelor sale academice de excepție și a implicării sale constante în comunitate, el a fost declarat Studentul Anului 2018. Ulterior, el și-a continuat parcursul ca masterand în cadrul aceleiași instituții.
Muzica ca sprijin în pandemie și scena StudentFest
Pe lângă mintea strălucită din domeniul IT, Mihnea Vîlceanu s-a remarcat ca un artist remarcabil, fiind o prezență electrizantă pe scenele culturale. Chiar și în momentele dificile ale pandemiei, tânărul nu a încetat să creeze. Acesta s-a implicat în două proiecte muzicale online majore:
O colaborare pentru o piesă cu artiștii Ana Kui și Johnny de la Fabrica de Arte din Timișoara.
Un proiect special alături de Bogdan Ioan (câștigătorul Vocea României 2018), realizat cu scopul nobil de a aduce un suport moral și de a sprijini medicii care luptau în linia întâi împotriva virusului.
Apogeul acelei veri a inclus prezența sa pe scena festivalului StudentFest la concertul din 27 august 2020, alături de alți artiști, urmate de alte și alte evenimente de-a lungul următorilor ani.
O voce puternică pentru accesibilitate și incluziune
Mihnea Vîlceanu militează activ pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, participând la evenimente precum Gala Atipic Beauty pentru a semnala barierele din societate. Mesajul său subliniază că aceste persoane au nevoie de condiții normale pentru independență.
Invitat la TEDx Târgu-Jiu, Mihnea a impresionat publicul cu o perspectivă înțeleaptă asupra vieții. „A fost un eveniment care mi-a schimbat radical viața, a fost un moment de schimbare nu doar pentru mine, ci și pentru cei din jurul meu (…) Consider că viața m-a ajutat lovindu-mă un pic peste ceafă cu o palmă de maturitate pe care am primit-o la vârsta de 16 ani! Nu știam ce înseamnă un scaun rulant sau o persoană cu dizabilități. Ușor, ușor am început să mă reintegrez, dar doar datorită oamenilor din jurul meu, care au fost oameni în adevăratul sens al cuvântului! (…) Faceți fapte bune fără să așteptați ceva în schimb și acel mulțumesc pe care îl veți primi va însemna enorm! (…) Am rămas mereu cu capul sus, cu zâmbetul pe buze. Mereu am avut aproape familia și prietenii, colegii de liceu mi-au devenit familie după iarna lui 2013. A fost un eveniment care ne-a apropiat”, a spus Mihnea Vîlceanu la TEDEX în 2020.
Mihnea rămâne un model remarcabil de reziliență!
Nu uitați!
Mihnea va fi prezent la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara - Firobuz Café.
Sâmbătă, 19 septembrie 2026
11:00–22:00
Podul Mihai Viteazul
Vizualizări: 172
Trimite pe WhatsApp



