Cu rezultate remarcabile și o viziune clară asupra viitorului, el este dovada clară că învățătura, talentul, seriozitatea și legătura cu valorile profunde dobândite în familie și în școală pot merge mână în mână cu excelența academică internațională. Interviul de față nu este doar o incursiune în traseul unui tânăr excepțional, ci și o invitație la reflecție: despre educație, curaj, identitate, muncă și întoarcerea la valori.

       În fiecare generație, există tineri care, prin muncă, determinare și visuri mărețe, devin modele pentru ceilalți. 

• Bun găsit, Răducu! Vorbește-ne puțin despre tine și parcursul tău, din Motru până 

                  la TU Delft, Olanda!

• Sunt fost elev al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Motru și al Colegiului Național „George Coșbuc” din același oraș. Drumul meu către TU Delft nu a fost conturat de la început de o pasiune clară sau de dorința de a urma o carieră internațională. În timpul liceului, am oscilat între drept, medicină și inginerie – nu din convingere personală, ci mai degrabă din conformism, pentru că „așa se face” și așa părea că trebuie. Interesul real pentru TU Delft a apărut abia în clasa a XI-a , un moment relativ târziu, având în vedere că mulți dintre colegii mei actuali începuseră să se pregătească încă din clasa a IX-a pentru procesul de admitere. Totul a început cu o simplă căutare pe Google: „Clasament mondial universități”. A fost punctul de plecare al unei schimbări majore în parcursul meu educațional, care m-a condus, în cele din urmă, către TU Delft. 

• Cum a fost tranziția din sistemul educațional românesc către cel olandez? Ce ți s-a părut cel mai diferit? Ce ți se pare cel mai provocator și cel mai valoros în modul în care se predă și se învață la TU Delft? 

• După primul an, în anul meu s-a făcut „curățenie”: dintre cei aproximativ 400 de studenți admiși, între 100 și 200 fie au fost excluși, fie au renunțat după primul semestru. Auzisem de această situație înainte să vin aici, dar sincer nu voiam să cred cât de sever este procesul. Tranziția din sistemul educațional românesc către cel olandez a fost, fără îndoială, un șoc , în special în primele săptămâni. Sistemul olandez este foarte diferit, atât ca structură, cât și ca mentalitate. Încă din primul sfert de an (anul universitar este împărțit în cinci „quartere”), am fost impresionat de atitudinea profesorilor: deschiși, implicați și dornici să ne ofere sprijin real. Am simțit pentru prima dată că profesorii chiar vor să te ajute să reușești, iar relația profesor–student este una mult mai relaxată, bazată pe respect reciproc, nu pe autoritate rigidă. Totuși, dincolo de această deschidere, sistemul este extrem de exigent. Fiecare „quarter” durează aproximativ 5–10 săptămâni, la finalul cărora urmează o sesiune de examene. Astfel, sunt cinci sesiuni de examene (comparativ cu Romania, unde avem 2) pe an, iar fiecare curs are un singur examen final, care decide dacă promovezi sau nu. Nu există puncte bonus pentru prezență sau teme intermediare , totul se bazează pe acel test final. Nota minimă pentru promovare este 6, iar dacă nu o obții, poți susține examenul doar o singură dată, în sesiunea următoare, în paralel cu noile examene. Dacă nu reușești nici atunci, nu primești creditele și trebuie să reiei cursul în anul următor. Nu există conceptul de „restanță” în sensul cunoscut în România. În plus, la finalul fiecărui sfert, fiecare student primește o scrisoare oficială cu situația academică actualizată, iar studenții din anul I sunt obligați să acumuleze un număr minim de credite pentru a putea continua în anul al doilea. Cei care nu reușesc sunt excluși din program și nu mai pot aplica din nou la același program de studiu în următorii patru ani. Un alt aspect important este că materiile sunt constant adaptate la cerințele actuale ale pieței muncii, iar curricula se actualizează anual. Accentul este pus pe aplicabilitate și relevanță practică. Desigur, sistemul nu este lipsit de provocări. Ritmul este extrem de alert, iar examenele sunt corectate cu strictețe – nu se acceptă scuze, nu se rotunjesc notele, iar o diferență de 0.01 sub pragul de promovare înseamnă automat respingerea. Profesorii sunt prietenoși, dar exigenți și corecți atunci când vine vorba de evaluare. Un alt aspect definitoriu al sistemului universitar de la TU Delft este modul în care sunt gândite notele. În practică, nu există note de 10, iar chiar și notele de 8 sau 9 sunt rare și greu de obținut. Majoritatea studenților se concentrează pur și simplu pe a promova, iar acest lucru nu este deloc o dovadă de slăbiciune, ci reflectă nivelul ridicat de dificultate. Cursurile sunt concepute astfel încât un 6 la examenul final să reprezinte deja o înțelegere solidă și suficientă a materiei , cât are efectiv nevoie un inginer pentru a aplica cunoștințele în practică. La cursuri, profesorii predau întotdeauna cu scopul ca toți studenții să promoveze. Însă, dacă îți dorești note mai mari, singura cale este munca individuală: studiul suplimentar, aprofundarea pe cont propriu și o organizare impecabilă. Acest lucru schimbă complet perspectiva asupra performanței academice și pune accent pe progres real, nu pe perfecțiune formală.

• Ce specializare studiezi la TU Delft și ce anume te atrage la acest domeniu? 

• Studiez Inginerie Aerospațială la TU Delft, un domeniu care m-a atras în mod special prin combinația dintre rigoarea științifică și aplicabilitatea practică. Ce m-a fascinat cel mai mult este faptul că tot ceea ce învățăm are un corespondent direct în lumea reală – de la proiectarea aeronavelor și sateliților până la analiza traiectoriilor orbitale sau optimizarea zborului. În plus, este un domeniu extrem de dinamic, care oferă o gamă foarte largă de oportunități profesionale după absolvire, de la cercetare și dezvoltare tehnologică, până la industrie,inginerie in avione, masini, sateliti, consultanță sau chiar antreprenoriat în domeniul spațial. Cum arată o zi obișnuită pentru tine ca student acolo? O zi obișnuită din mijlocul unui sfert universitar începe pentru mine în jurul orei 7:00–8:00, în funcție de vreme. Fiindcă merg cu bicicleta la facultate, trebuie să țin cont că, deși pe vreme bună fac cam 25–30 de minute, în condiții de vânt puternic, ploaie sau ninsoare, drumul poate dura și 40–50 de minute. Odată ajuns la facultate, am de obicei 2–3 cursuri programate dimineața, până la ora 12:45, când urmează pauza de prânz. După prânz, între 13:45 și 17:45, particip la sesiuni de proiect, care implică muncă în echipă și aplicarea practică a cunoștințelor. Seara, mănânc ceva rapid, apoi merg direct la bibliotecă. În perioadele încărcate, ajung la bibliotecă în jur de 18:45–19:00 și rămân acolo până la închidere, la miezul nopții. Deși poate părea exagerat, acest ritm este obișnuit în TU Delft , în sesiune, sunt frecvent peste 200–300 de studenți în bibliotecă chiar și la ora 00:00. După aceea, iau bicicleta spre casă, fac un duș, mănânc câteva gustări și mă pregătesc de somn. Încerc să mențin un echilibru, așa că seara îmi fac mereu timp pentru sport la centrul sportiv și cultural X TU Delft sau pentru o plimbare relaxantă cu prietenii. În weekenduri, profit de apropierea orașelor Haga și Rotterdam (doar 15 minute cu trenul) pentru a ieși din rutină, a vizita locuri noi sau pentru o sesiune de shopping. Bineînțeles, cât timp situația o permitea, nu era nevoie de prea multe motive pentru a participa la o petrecere studențească. Tot în weekend, îmi fac și cumpărăturile și îmi organizez săptămâna care urmează, pentru a începe fiecare luni cu energie proaspătă și un plan clar. 

• Cum ai ajuns să fii asistent universitar după doar un an? A fost o oportunitate oferită sau ai aplicat? 

• De obicei, cursurile cu un număr mai mare de credite și implicit cu un volum mai ridicat de muncă , beneficiază și de Teaching Assistants (TA), adică asistenți care îi sprijină pe studenți în procesul de învățare. Procesul de selecție este destul de transparent: trebuie să trimiți o scrisoare de motivație, foaia matricolă și nota obținută la cursul respectiv. Uneori se organizează și un interviu, dar nu este întotdeauna obligatoriu. În general, sunt selectați studenții din top 1–10% ai generației, cu note peste 8.5 sau 9. Totuși, selecția nu se face doar pe baza notei dintr-un singur curs , contează foarte mult și experiența academică generală, calitatea CV-ului și performanța constantă în celelalte cursuri. A avea nota maximă nu înseamnă automat că vei fi acceptat ca asistent. Cursurile au, de regulă, o distribuție statistică bine definită a notelor finale, ceea ce le permite profesorilor să identifice rapid studenții de top. (Pot atașa o imagine cu distribuția notelor la un examen de analiza matematica din anul meu, pentru a ilustra acest lucru.) 

• Ce presupune rolul tău de asistent universitar? Cu ce tip de activități te ocupi? 

• Sunt asistent universitar la TU Delft pentru cursurile de Analiză Matematică 1 și 2 (Calculus 1 și 2) și Fizică 2. Coordonez grupe de 40– 100 de studenți, predând și rezolvând probleme la nivel de examen. În Analiză predau subiecte precum Teorema fundamentală a analizei matematice, serii, ecuații diferențiale, analiză vectorială, teoremele lui Green și Gauss. În Fizică 2, abordez teme precum mecanica cuantică, optica și relativitatea generală. Rolul meu este să clarific materia și să sprijin în mod activ progresul studenților. Cum gestionezi responsabilitatea de a-i ghida pe alți studenți, fiind tu însuți încă student? Chiar dacă sunt încă student, văd rolul de Teaching Assistant ca pe o oportunitate, nu doar o responsabilitate. Fiind aproape de experiența colegilor mei, înțeleg exact unde se pot bloca și încerc să le explic lucrurile în modul în care mi-ar fi plăcut și mie să le aud când am făcut cursul. Nu pretind că știu totul, dar mă pregătesc bine și sunt mereu deschis la întrebări. Îmi organizez timpul astfel încât să nu neglijez nici propriile cursuri, nici rolul de asistent. Pentru mine, e important ca studenții să simtă că au cu cine vorbi, fără stres sau presiune. 

• Cum te-ai integrat în comunitatea academică și socială din Țările de Jos? Ce te-a surprins cel mai mult la stilul de viață olandez? 

• Olanda este un loc grozav, mai ales datorită stilului de viață orientat spre mobilitate și echilibru. Aproape toată lumea folosește bicicleta, iar infrastructura este perfect adaptată pentru asta , orașele sunt aerisite, fără aglomerația obișnuită de mașini. Deși vremea poate fi un inconvenient, cu multe zile înnorate și ploaie, personal nu o consider o problemă. Un alt lucru care m-a surprins plăcut este atitudinea olandezilor. Chiar dacă la început pot părea mai rezervați, sunt de fapt prietenoși, deschiși și foarte direcți. Stilul lor de viață e relaxat, autentic și lipsit de prejudecăți. Știu să îmbine eficient munca și timpul liber, ceea ce creează o atmosferă plăcută și echilibrată în viața de zi cu zi. Ai avut parte de momente dificile de adaptare sau dor de casă? Cum le-ai gestionat? Au existat, desigur, și momente grele , ca pentru orice student aflat la început de drum, indiferent de țară. Totuși, mă simt foarte recunoscător că am avut ocazia să mă simt „ca acasă” în Olanda, vorbind aici despre țară, nu doar despre universitate. M-am atașat profund de cultura olandeză și de stilul lor de viață, ceea ce a făcut procesul de adaptare mult mai natural pentru mine. E adevărat că primele luni au fost extrem de solicitante – ploaie constantă, examene dificile, stres, gătit, curățenie, responsabilități peste responsabilități. Dar tocmai asta e frumusețea experienței: să trăiești în afara zonei de confort, să te descoperi în situații noi și să devii treptat tot mai independent. 

• Ce le-ai spune elevilor din Motru sau din România care visează la o carieră academică internațională? Ce greșeli ar trebui să evite și ce oportunități să urmărească? 

• În primul rând, le-aș spune că niciun vis nu e prea mare și că trebuie să aibă curaj să încerce. Totuși, plecatul din țară sau mersul la o universitate cunoscută nu îți garantează automat jobul mult visat sau succesul. E un drum lung și constant, iar indiferent dacă îl faci în România sau în altă parte, disciplina și munca sunt cele mai importante. 

• Cum te vezi peste 5 ani? Te întorci în România sau îți imaginezi o carieră academică internațională? 

• Peste 5 ani mă văd terminând studiile sau deja lucrând, crescând profesional, fie în România, fie în străinătate. Mi-ar plăcea să urmez o carieră internațională, unde pot contribui la cercetare, industrie și dezvoltare și să ajut alți studenți să descopere pasiunea pentru domeniul meu. Dacă aș rămâne în străinătate, nu ar fi pentru partea financiară, ci pentru cultura și oamenii de acolo, care mă inspiră și mă fac să mă simt bine. Totuși, România rămâne mereu acasă, iar dacă voi avea ocazia să aduc ceva valoros înapoi aici, cu siguranță o voi face. 

• Care sunt valorile care te ghidează în tot ceea ce faci? 

• Valorile care mă ghidează în tot ceea ce fac sunt integritatea, perseverența și curiozitatea. Cred cu tărie că a acționa cu onestitate și respect față de ceilalți este fundamentul oricărei relații solide și al unui parcurs autentic in toate domeniile. 

• Cum îți menții motivația, disciplina și echilibrul între muncă și viață personală? 

• Răspunsul e simplu: nu există mereu un echilibru perfect și nici nu trebuie să fie așa. Viața e spontană, iar fiecare oportunitate, fie ea personală, academică sau profesională, trebuie valorificată la maximum. Motivația nu este constantă, dar încerc să am mereu un obiectiv clar în minte, la care să mă gândesc atunci când simt tentația să pierd timpul pe telefon sau să mă las distras de lucruri care nu mă ajută. E important să găsesc acel punct de ancorare care să mă readucă pe drumul meu. 

• Care sunt oamenii care au avut un cuvânt de spus în formarea ta și cărora le ești recunoscător? 

• Oamenii care au avut un cuvânt important în formarea mea și cărora le sunt profund recunoscător sunt, în primul rând, părinții mei. Ei m-au susținut necondiționat, chiar și atunci când decizia mea de a pleca din țară nu a fost ușor de acceptat pentru ei. Sprijinul lor constant și încrederea în mine au fost esențiale în parcursul meu. 

• Dacă ai putea transmite un mesaj de pe scena unei conferințe globale tinerilor români, care ar fi acela? 

• Viața începe cu adevărat atunci când ieși din zona ta de confort, când iei decizia riscantă și mergi pe un drum nesigur. Viața se simte cu adevărat atunci când ești autentic și îți urmezi propriul drum, nu stând în turmă, ci alegând să fii tu însuți. Curajul de a ne aventura în necunoscut este ceea ce ne face să trăim cu adevărat.

• Eu îți mulțumesc frumos pentru tot ceea 

ce ne-ai împărtășit în acest interviu, te felicit pentru parcursul tău și-ți doresc mult succes în ceea ce ți-ai propus!

• Mulțumesc și eu

Interviu realizat de Ana Ionele pentru Motru Știri