Muzică, muzichie și artistul Narcis Tran (Korsar): „Pentru mine muzica este un mod de viață!”

 

Muzicianul Narcis Tran, originar din județul Gorj, a descoperit muzica încă din copilărie. În anul 1997, la vârsta de 10 ani, a pornit cu pași siguri spre viața artistică. Artistul își ia în serios pasiunea și de altfel cariera, la momentul actual fiind realizate două albume "Korsar": "On my own" și "Soldați de lut". 

Gorjeanul Narcis Tran s-a născut la 21 iulie 1987 în Bumbești-Jiu, Sadu, având ca tată un musician desăvârșit, care, cumva, i-a oferit acest drum. "De la el am moștenit tot și mi-am ales o carieră în muzică", afirmă Narcis. Artistul își amintește cu drag de copilărie. "A fost cea mai fericită perioadă, am făcut multe prostii. Sunt mândru că am prins vremea în care copiii încă se mai jucau, iar tradițiile erau mai vii decât acum"! La vârsta de 10 ani apare pentru prima dată pe scenă alături de "Clubul elevilor" din orașul natal, chiar de ziua națională a României, 1 Decembrie, interpretând o gamă largă de cântece patriotice. Perioada liceală o finalizează la Liceul Tehnic din Craiova, urmând dupa aceea cursurile Academiei de Studii Economice din București, iar mai apoi continuă cu Universitatea din Petroșani, pe profilul de sociologie.

Pentru Narcis, muzica este o parte din el. "Pentru mine muzica este un mod de viață, prin muzică exprim cel mai bine ceea ce simt. De-a lungul vieții și adolescenței am fost inspirat de artiști precum Sting, Back, Mike Oldfield, Bryan Adams, etc", spune, zâmbind, Narcis Tran. Compozițiile atât vocale cât și instrumentele ale acestuia trădează o profunzime desăvârșită și o muzicalitate excepțională a sentimentelor. Abordează teme de la dragoste până la cântece patriotice și despre haiduci. În urma debutului din 1997, urmează recitaluri cu același grup de elevi, dar și apariții solo în care interpretează piese cover la chitară și voce.

De la Corsar la Korsar

Anul 2006 reprezintă formarea grupului "Corsar", performând pentru prima dată sub acest nume la balul studențesc în Casa de Cultură a Sindicatelor din Petroșani unde este susținut un recital în deschiderea concertului formației Voltaj. Tot în acest an apar primele compoziții proprii ale artistului: "Neîndrăgostit" și "Popasul haiducilor". În 2007 realizează primele imprimări în studio, unde se concretizează melodiile menționate anterior, dar și piesa "Să ne distrăm", formația înaintând ideea primului album "On my own". Puțin mai târziu are loc schimbarea numelui "Corsar" în "Korsar", proiectul devenind personal cu diverse colaborări, nu numele unui grup stabil. 2009 aduce materializarea albumului, cu ajutorul lui Paul Coman care se ocupă cu înregistrarea si masterizarea pieselor, implicându-se și ca instrumentist (tobe, percuții) din 2011 până în prezent. În anii 2011-2012, Korsar susține mai multe concerte atât în cluburi, dar și pe scene mari alături de nume sonore din muzica românească și participă la mai multe festivaluri folk, unde câștigă premii. Un exemplu este cel din 2008 când este premiat la secțiunea interpretare și la secțiunea creație în cadrul festivalului "Gaudeamus" de la Brașov. În 2013 apare piesa "Soldați de lut", care va da numele celui de-al doilea album, piesă premiată la Festivalul "Poarta Sărutului" de la Târgu-Jiu, președintele juriului fiind Mircea Baniciu. Piesa definește stilul artistului acesta continuând să compună piese pe aceeași linie, variind de la influențele pop-rock de pe primul disc la folk-rock, iar în 2014 apare ideea realizării albumului cu numărul doi.

Anii 2013-2015 pun pe listă piesa "Viața de haiduc", piesă care urmează să facă parte de pe discul "Soldați de lut", dar și piese experiment cu alte influențe stilistice ca "Start the show", single lansat printr-un concert in Club A din București sau "În brațele tale". În tot acest timp instrumentiștii care susțin proiectul se schimbă în funcție de tema sau contextul spectacolelor. În 2016 "Korsar" este invitat să cânte în Vama Veche la "Open Stage", pe perioada sezonului estival, loc unde cunoaște popularitatea și succesul!

Soldați de lut și un nou drum pentru Korsar!

Tot în 2016 Narcis Tran ia contact cu Mani Neumann, celebrul violonist al formației "Phoenix" cu care colaborează și reorchestrează piesa "Popasul haiducilor" de pe primul album pe care o include și pe cel de-al doilea disc "Soldați de lut"! În 2017 continuă serile de concerte pe perioada sezonului estival in Vama Veche la "1st Stage", iar în toamna anului 2017 are loc turul de prezentare al discului "Soldati de lut", albumul conține nouă piese, de data aceasta și pe versurile unor ca Vasile Alecsandri, George Coșbuc sau Dinu Olarașu, dar și o reorchestrare melodiei "Strunga" a formației "Phoenix", "Korsar" primind acceptul lui Nicu Covaci de a reorchestra și interpreta în manieră proprie piesa, toate acestea realizându-se la fel ca primul disc în studioul lui Paul Coman. Anul 2018 aduce realizarea unui videoclip la piesa "Cantecul călătorului" pe versurile lui Dinu Olarașu în regia lui Mircea Marinescu, continuă concertele pe litoral, iar spre sfârșitul anului artistul este invitat de catre Josef Kappl să colaboreze cu formația "Pasărea ROCK" - Baniciu, Kappl și Lipan Țăndărică alături de care înregistrează piesa "Cometa stea" pe data de 6 decembrie, piesă la care participă atât cu chitara double-six dar și ca backing vocal. Debutează cu "Pasărea ROCK" la zilele orașului Târgu-Mureș pe data de 19 mai 2019, cântând pe aceeași scenă cu legendara formație maghiară "Omega" și continuă înregistrările de studio și concertele cu aceștia în paralel cu proiectul personal. "Îmi doresc să am aceeași putere de muncă de până acum", spune Narcis Tran, care își mai dorește și lansarea unui nou album "Korsar" dar și unul alături de "Pasărea ROCK", de asemenea și continuare verilor de Vamă.

Puteți asculta melodia „Cântecul călătorului”  AICI

Galerie foto




Vizualizări: 1,846

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste