Noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova, inaugurat oficial

 

Noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova a fost inaugurat, joi, în prezența autorităților centrale și locale, marcând finalizarea celei mai mari investiții aeroportuare regionale din România. Evenimentul are o semnificație directă pentru întreaga regiune a Olteniei, atât din perspectiva conectivității, cât și a dezvoltării economice.

Directorul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, a vorbit despre transformarea profundă a acestui obiectiv, de la o fostă unitate militară dezafectată la un terminal modern, construit la standarde actuale.

„În urmă cu vreo două luni de zile am pus un pariu cu cineva de la o televiziune centrală că vom putea termina și operaționaliza acest terminal până la sfârșitul acestui an. Am câștigat pariul și este gata! Nu vă puteți imagina cât de mult am așteptat acest moment și cât de copleșitor este pentru mine să văd un număr atât de mare de oaspeți”, a declarat Sorin Manda.

El a subliniat și miza regională a investiției: „Astăzi încheiem un megaproiect pe care ne-am ambiționat să-l ducem până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor. Închidem astăzi un capitol greu, dar deschidem porțile de îmbarcare pentru o regiune de peste 4 milioane de potențiali pasageri. Acest proiect nu poartă semnătura unui singur om, ci a unei echipe care a avut foarte mulți parteneri”.

Prezent la inaugurare, Sorin Grindeanu a evidențiat rolul strategic al Aeroportului Craiova în infrastructura de transport a României și a rememorat etapele acestui contract de anvergură.

„Sunt foarte bucuros că mă aflu astăzi la Craiova la deschiderea acestui terminal. Cu terminalul de la Craiova am început o serie de contracte semnate în calitate de ministru al Transporturilor. Pe lângă Craiova, s-au semnat contracte și pentru Timișoara, Iași, Baia Mare, Satu Mare și Cluj, dar niciunul nu este de anvergura celui de aici, acesta fiind cel mai mare”.

Acesta a subliniat importanța colaborării locale:

„Aceste lucruri nu erau posibile dacă nu exista o administrație locală, atât Consiliul Județean, cât și Primăria Municipiului Craiova, prin Cosmin Vasile și prin Lia Olguța Vasilescu, care au știut să facă lucrurile așa cum trebuie. Sunt convins că Municipiul Craiova și județul Dolj vor deveni un pol de creștere și mai important pentru țara noastră”.

Dimensiunea administrativă și simbolică a proiectului a fost accentuată de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, care a vorbit despre ambiția Olteniei de a se conecta la Europa.

„Nu o să fiu deloc modest, dar noi am făcut ceea ce poate unii nici nu gândeau. Oltenii făcură stavilă la Dunăre, dar de data aceasta ne-am pus cu aerul și făcurăm din el o poartă către lumea întreagă. Este proiectul care demonstrează că atunci când există voință, viziune și perseverență, Oltenia poate ține pasul cu cele mai dinamice regiuni din Europa”.

El a adăugat: „Oltenia merită dezvoltare, Doljul merită să fie conectat la lume, iar oamenii acestei regiuni merită șanse egale. Astăzi ne arătăm ambiția pentru viitor. Ne pregătim deja de noi proiecte în jurul acestui hub. Cum ar fi un parc aeronautic și cel mai mare parc industrial din sudul României”.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a plasat investiția într-un context mai larg de dezvoltare urbană și turistică.

„Vorbim despre cel mai mare terminal regional din România. Acest proiect nu s-ar fi finalizat nici măcar astăzi fără sprijinul lui Sorin Grindeanu. Cineva a înțeles că politic trebuie să blocheze această investiție și a întors proiectul de cel puțin 30 de ori, dar până la urmă s-a deblocat”, a menționat edilul. 

La eveniment au participat oficiali guvernamentali, reprezentanți ai administrației locale, profesori universitari și invitați din Craiova și București.

Inaugurarea a fost prezentată de Răzvan Simion și a inclus momente artistice, într-un cadru festiv care a marcat finalizarea unui proiect cu impact major asupra mobilității și dezvoltării economice din sud-vestul României.

Noul terminal va purta numele „Aeroportul George G. Constantinescu” și va fi pregătit să intre în operare începând de sâmbătă, cu obiectivul de a îmbunătăți experiența de călătorie pentru milioane de pasageri.

Investiția, în valoare de peste 100 de milioane de euro, se întinde pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați și este dotată cu tehnologii de ultimă generație, inclusiv ghișee self check-in și un parc fotovoltaic propriu.

Sursa foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu. 

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste