OLT: Accident cu două victime lângă Pleșoiu

Doi bărbați, de 27 și 73 de ani, au ajuns în această dimineață la Spitalul Județean de Urgență Slatina, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs pe Drumul Național 64, în afara comunei Pleșoiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, evenimentul a avut loc în jurul orei 05:10.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că autoturismul condus de tânărul de 27 de ani, din Drăgășani, județul Vâlcea, a intrat în coliziune cu mașina condusă de un bărbat de 73 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt.
Ambii șoferi au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. Testările cu aparatul etilotest au indicat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.
Polițiștii Serviciului Rutier Olt au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului, urmând să fie dispuse măsurile legale.
Vizualizări: 81
Trimite pe WhatsApp