(închide)

OLT: Au lovit doi polițiști și au distrus o autospecială MAI. Arest preventiv

 

Doi bărbați din comuna Iancu Jianu, cu vârstele de 29 și 32 de ani, au fost arestați preventiv după ce au agresat doi polițiști și au distrus o autospecială a Ministerului Afacerilor Interne.

Conform unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, evenimentul a avut loc în seara zilei de 21 mai. 

Cei doi bărbați, arată procurorii, au refuzat să fie încătușați și au recurs la violență împotriva agenților de poliție care interveniseră.

Totodată, au provocat pagube autospecialei cu care aceștia se deplasaseră la locul intervenției.

Incidentul s-a desfășurat în prezența unui număr mare de persoane, generând tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, în baza ordonanțelor emise de procurorii Parchetului Balș în data de 22 mai 2025.

În aceeași zi, s-a formulat propunerea de arestare preventivă, iar instanța a admis cererea, dispunând arestarea inculpaților pentru 30 de zile.

„Ancheta este derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, în colaborare cu polițiști din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției Orașului Balș și din Secția de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești”, arată comunicatul de presă. 

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste