(închide)

Pensiunea Melba, relaxare la o piscină cum mai rar găsești în Oltenia! Cazanele Dunării, cea mai spectaculoasă priveliște din zonă

 

Superba Pensiune Melba este amplasată pe clisura Dunării între Cazanele Mici şi Cazanele Mari, pe lacul Dubova. Este una dintre cel mai frumoase pensiuni din județul Mehedinți, având o piscină cum rar găsești! Aceasta este părerea turiștilor care s-au cazat aici și care mai spun că priveliștea pe care o ai din piscină, din camera sau de pe ponton nu este egalată de nicio alta din zona Dubova!

La Pensiunea Melba din Dubova sunt camere cu balcon sau fără, dar cu vedere la Dunăre, iar așezarea sa este una foarte bună, pe Dunăre, cu munții în față! Este liniștitor susurul Dunării, poți să te relaxezi în voie aici. Pontonul este extraordinar, spun cei care au fost acolo, iar piscinele sunt de vis! Mai există un foișor, debarcader de unde turiștii pot lua o hidrobicicletă, se pot face plimbări cu barca pe Dunăre, mini-croaziere la Cazane, excursii la obiectivele turistice din Orșova și la Capul lui Decebal etc. „Amplasată în golful Dubovei pe malul Dunării, pensiunea Melba dispune de 10 camere (20 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de mese, sală de conferințe, sală de jocuri (tenis de masă), terasă, grădină, foișor, piscină, loc de joacă pentru copii, închiriere biciclete, închiriere ATV, închiriere bărci de pescuit, hidrobiciclete, caiace, mountain bike, bețe de undiță, transfer cu barca, organizare excursii pe Dunăre cu pontonul plutitor, barca sau șalupa”, spun proprietarii Pensiunii Melba din Dubova. Aceștia dețin și Pensiunea Naya, și Melba New, situate la câteva sute de metri de Melba. Pe forumurile și site-urile de specialitate am găsit și opinii mai puțin plăcute despre această pensiune, dar, așa cum spune vorba românească „nu poți mulțumi pe toată lumea”! Voi decideți dacă vreți să mergeți! Și cei de la /calatorinbascheti.ro i-au lăudat!

Aici puteți vizita Defileul Dunării, care măsoară 125 km, din care 45 km reprezintă porţiunea faimoaselor Cazane. Cazanele sunt o porţiune din defileul Dunării între Dubova şi Ogradena, formată din Cazanele Mari (4 km lungime) şi Cazanele Mici (5 km lungime). În Cazane, Dunărea este forţată să treacă printre munţi îngustându-se până la lăţimi cuprinse între 180-250 m. Zona este declarată monument al naturii în Europa , iar aici pot fi găsite “laleaua cazanelor”-o floare extraordinar de frumoasă și o pasăre migratoare, neamenințată cu dispariția care se numește “Apus Melba” sau Lăstunul de stâncă!

Galerie foto







Vizualizări: 4,882

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste