Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de reciclare fictivă

Miercuri, polițiștii desfășoară mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani în sectorul reciclării deșeurilor, prejudiciul fiind estimat la peste 21 de milioane de lei.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Gorj, au loc 13 percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți, Dolj și Ilfov. Ancheta vizează activități ilegale desfășurate în perioada 2021 – iunie 2024, când cinci persoane ar fi susținut un grup infracțional organizat format în 2021 și destructurat recent, în luna iunie 2024. Scopul acestuia era obținerea frauduloasă de fonduri de la Organizații de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor, prin raportarea fictivă a unor cantități de deșeuri din ambalaje, prezentate drept reciclate sau valorificate.
Anchetatorii susțin că suspecții ar fi indus în eroare, cu bună știință, reprezentanții acestor organizații, determinându-i să încalce fără intenție obligațiile față de Administrația Fondului pentru Mediu, prin evitarea plății taxei de 2 lei/kg pentru ambalajele nereciclate.
Cei implicați, fie administratori ai unor firme, fie persoane fizice, ar fi emis în mod fals documente contabile care să acopere achiziții inexistente de deșeuri, facilitând astfel înregistrarea acestora în contabilitatea firmelor afiliate grupului infracțional și transmiterea unor date nereale către autorități.
Valoarea totală a prejudiciului provocat este estimată la 21.139.080 lei.
Toate persoanele implicate urmează să fie audiate la sediul DIICOT Gorj.
Vizualizări: 319
Trimite pe WhatsApp