Peste 20 de milioane de lei pentru lupta cu AVC-ul, la Craiova. Spitalul Județean pregătește echipamente medicale de ultimă generație

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește o investiție de 20,6 milioane de lei, fără TVA, pentru echipamente medicale destinate pacienților care suferă un accident vascular cerebral. Proiectul urmărește să acopere întregul traseu medical al pacientului, de la primele investigații și tratamentul de urgență până la intervențiile minim invazive, monitorizarea în stare critică și recuperarea neurologică.
Miza investiției este una importantă pentru regiune. De la începutul anului, 312 pacienți cu AVC au fost tratați în cadrul spitalului. Dintre aceștia, 72 au beneficiat de tromboliză intravenoasă, iar 24 au fost tratați prin trombectomie mecanică, o procedură minim invazivă utilizată în cazurile severe, pentru îndepărtarea cheagului care blochează circulația sângelui către creier.
Activitatea este desfășurată în prezent într-o structură cu 25 de paturi, iar noile echipamente sunt prevăzute pentru diagnostic, tratament, monitorizare și recuperare.
Investiția este finanțată prin Programul Sănătate 2021–2027 și face parte din demersurile de dezvoltare a infrastructurii și serviciilor medicale din regiune.
Achiziția, în etapa de revizuire tehnică
Procedura de achiziție nu a fost abandonată, ci se află în etapa de revizuire a documentației tehnice. Spitalul a decis suspendarea temporară a procedurii pentru actualizarea anumitor cerințe și a prelungit cu 20 de zile termenul pentru depunerea ofertelor.
Potrivit reprezentanților unității medicale, modificările urmăresc creșterea nivelului de performanță tehnică solicitat pentru anumite echipamente.
Spitalul spune că procesul este construit în jurul a trei direcții: specificații tehnice obiective și sigure, transparență și trasabilitate în toate etapele achiziției, precum și mecanisme de protecție împotriva presiunilor și interferențelor externe.
Prin această investiție, Spitalul Județean Craiova își propune să consolideze capacitatea de intervenție în cazurile de AVC și să reducă timpul dintre diagnostic și tratament, un factor esențial pentru șansele de recuperare ale pacienților.
Vizualizări: 166
Trimite pe WhatsApp

