Petrecere transformată în scandal, într-o comună din Olt

Trei bărbați au fost reținuți, după ce au fost implicați într-o bătaie la o petrecere privată în comuna Milcov, județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați duminică dimineața despre un conflict izbucnit între mai multe persoane în cadrul unei petreceri private desfășurate în comuna Milcov.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 44 de ani.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Vizualizări: 99
Trimite pe WhatsApp