(închide)

Relaxare la „Plaiul Castanilor” din Tismana. Cum să petreci o zi printre cai superbi și locuri de poveste!

 

Departe de agitația orașului, pe plaiuri pline de legende și peisaje de vis, se află Pensiunea și Parcul de agrement „Plaiul Castanilor” din satul Gonovița, aparținător de Tismana. Aici poți petrece o zi minunată alături de familia ta, locul fiind perfect mai ales pentru cei care au copii: la „Plaiul Castanilor” îi așteaptă doi ponei prietenoși și doi cai blânzi, dar și multe activități de petrecere a unui timp liber de calitate, în mijlocul naturii!

La nici 40 minute de municipiul Târgu-Jiu se află satul Gornovița al orașului Tismana. Drumul până la Pensiunea și Parcul de agrement „Plaiul Castanilor” este presărat cu peisaje rupte din povești: culmile sure ale munților se văd la orizont, case cu acoperișuri petrițe se arată ici și colo, copacii încep să își pună mantiile de toamnă, iar soarele cu razele sale fierbinți nun e-a dat pace până ce-am ajuns la Gornovița. Bucurie pentru ochi și suflet traseul până la pensiune! Agropensiunea „Plaiul Castanilor” este situată la o distanță de 30 km de Targu Jiu (DN 67), 5 km față de Mănăstirea Tismana și 8 km de Casa memoriala „Constantin Brâncuși”. Face parte dintr-o gospodărie țărănească atestată documentar în 1864, departe de vacarmul urban. Pensiunea este compusa din 10 camere (30 locuri) cu bai proprii, centrala proprie, cablu Tv, internet. Mihai Jerca, proprietarul, spune că această gospodărie a fost „transmisă și extinsă din generație în generație de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Clădirea este și un muzeu viu, cu multe obiecte vechi, folosite de străbunii din zonă în activitățile zilnice, dar și costume populare oltenești cu o vechime de peste 50 de ani”. Dacă vreți să vă cazați aici, puteți suna la numărul de telefon: 0763 340 991 sau să trimiteți un Email: [email protected]

Căluți frumoși și oameni prietenoși

Toamna a început să își intre în drepturi la Gornovița și arămiul copacilor te cucerește și te îndeamnă la relaxare. Ospitalitatea gazdelor este un alt aspect care contribuie din plin la starea ta de bine! Pe aleia care duce spre Parcul de agrement sunt mulți pomi fructiferi, iar gazdele te îmbie să iei din piersicile coapte sau din merele pârguite! Liniștea satului este din când în când deranjată de nechezatul cailor care se odihnesc la umbra unei mari sălcii. Își așteaptă răbdători oaspeții care îi vor încăleca dornici de aventură! Doi tineri prietenoși au grijă de cai și plimbă turiștii care nu au mai călărit vreodată. Un cal sur, frumos și blând și unul negru ca pana corbului-de aici I se trage și numele-sunt preferați de adulți și copiii mai mari, iar poneii sunt încălecați de princhindeii curajoși. „Vin foarte multe familii cu copii, care au aflat că avem cai prietenoși și blânzi. Le place mult să petreacă câteva ore la noi, călărind sau jucându-se în parcul de agrement. Toți au avut cuvinte de laudă despre timpul petrecut aici!”, a spus Mihai Jerca.

Iubesc din suflet caii și nu am mai călărit de mai bine de un deceniu, lăsând timpul și stresul cotidian să mă împiedice să fac ceea ce îmi place. Ocazia de mă urca în șa și de a mă plimba câteva zeci de minute cu Surul, a fost o adevărată relaxare. Legănatul calului, vântul care adia suav, mirosul de fân cosit și peisajele care mă uimeau la fiecare colț al terenului pe care este amplasat parcul, au făcut ca cele câteva ore petrecute la Plaiul Casatbilor să fie de neuitat! Am mers alături de prietenii noștri care au copii, iar fetițele lor s-au bucurat din plin atât de cai, cât și de tiroliană, alergatul nestingherit prin curtea largă a parcului, de aerul curat, de căprițele de la Pensiune, de terenul de baschet și de trambulină! „Bungee trambulina așteaptă să fie încercată de cei mai temerari dintre voi. Parcul dispune și de tiroliană și trambulină, ambele rezervate exclusiv copiilor”, spune Mihai Jerca.

Parcul de agrement „La Plaiul Castanilor” este locul perfect pentru familiile care nu vor să stea în weekend la oraș, între zidurile apartamentelor.

Alte detalii: https://www.castanul.ro/

Galerie foto








Vizualizări: 2,425

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste