Reținut după ce a furat bunuri de peste 3.700 de lei din două magazine din Craiova

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Izvoare, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Craiova, fiind acuzat de furt în formă continuată. Prejudiciul înregistrat în urma furturilor depășește 3.700 de lei.
Potrivit IPJ Dolj, în perioada septembrie-octombrie 2026, tânărul a sustras mai multe bunuri din două societăți comerciale aflate într-un centru comercial din Craiova.
În urma cercetărilor, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova l-au identificat și l-au condus la audieri. Sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Tânărul urmează să fie prezentat procurorilor, care vor decide ce măsură preventivă se impune în continuare.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată.
Vizualizări: 107
Trimite pe WhatsApp
