(închide)

Șase persoane reținute în urma perchezițiilor ample de ieri

 

Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în urma a 39 de percheziții desfășurate în județele Vâlcea, Alba și Olt.

Potrivit anchetatorilor, cei vizați, trei bărbați și o femeie din județul Vâlcea, alături de alți doi bărbați din județele Alba și Olt, sunt suspectați că ar fi obținut, în mod fraudulos, documente de venit sau adeverințe de angajare false.

Scopul a fost accesarea ilegală a indemnizațiilor pentru creșterea copilului și a concediilor medicale plătite, fără a desfășura efectiv activități profesionale sau fără a îndeplini condițiile legale prevăzute.

În timpul perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe bunuri relevante pentru cauză, precum și sume de bani – 72.500 de lei și 3.500 de euro – despre care se bănuiește că provin din activități ilegale.

Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga dimensiune a rețelei și a prejudiciului adus bugetului de stat.
 
 
 

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste