Scandal într-un magazin din Târgu Jiu. Un tânăr de 21 de ani, agresat de trei bărbați

 

Trei bărbați au fost reținuți, luni, după ce au bătut un tânăr în incinta unui magazin din Târgu Jiu. 

Potrivit IPJ Gorj, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, pe strada Nicolae Titulescu, din oraș.

Din primele verificări, s-a constatat faptul că un bărbat de 21 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce se afla în incinta unui magazin, ar fi fost lovit cu pumnii, picioarele și un obiect contondent, de trei bărbați, de 38, 22 și 31 de ani, din Târgu Jiu și Bustuchin.

„Bărbatului de 21 de ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, acesta refuzând parcurgerea formularului de evaluare a riscului și emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței. Acesta a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații medicale de specialitate”, arată IPJ Gorj. 

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat în cauză de către polițiștii Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore față de cei 3 bărbați, de 38, 22 și 31 de ani.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca marți să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

Vizualizări: 236

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste