(închide)

Școala Populară de Arte Târgu-Jiu, acreditată Erasmus +!

 

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” - Târgu Jiu a obținut acreditarea  Erasmus+ în domeniul educației adulților, pentru o perioadă de 5 ani.
Pentru primul an de implementare a fost aprobată suma de 33.950 euro.


La începutul proiectului, va fi acordată prima tranșă în valoare de 80% din suma solicitată, urmând ca restul de 25% să fie primit după raportarea anuală a progresului și rezultatelor.
Proiectul Erasmus+ depus de instituția noastră urmărește trei obiective principale:
 Creșterea calității serviciilor oferite și consolidarea corpului de profesioniști ai școlii: Participarea unui număr de 50 de angajați administrativi și cu atribuții de predare la 95 de mobilități, în scopul îmbunătățirii competențelor și expertizei acestora.
Dezvoltarea instituției ca furnizor de produse și servicii culturale și ca centru de excelență și transfer de bune practici în domeniul educației pe tot parcursul vieții, în mediul rural și mic urban: Prin intermediul acestui proiect, reprezentanții instituției își propun să consolideze rolul lor în comunitate și să promoveze educația continuă și accesul la cultură.
 Îmbunătățirea și dezvoltarea relațiilor de cooperare și a parteneriatelor intersectoriale la nivel național și internațional. 
„Această echipă va contribui semnificativ la dezvoltarea și implementarea de noi procese procedurale, metodologii și programe analitice comune unei rețele de organizații/instituții de învățământ non-formal vocațional cu profil artistic pentru adulți, din care instituția noastră va face parte”, transmit reprezentanții Școlii Populare.
 Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu este dedicată promovării și susținerii educației și culturii artistice în mediul rural și mic urban. 

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste