Sezonul estival a început!

Sezonul estival 2025 a început oficial pe litoral, Apele Române Dobrogea-Litoral finalizând predarea sectoarelor de plajă către cei 266 de operatori economici cu contracte de închiriere, a anunțat, joi, Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, predarea a avut loc după ce angajați ai Apelor Române Dobrogea-Litoral au ecologizat, nivelat și afânat suprafețele de nisip, iar procesul s-a desfășurat în condiții optime.
Din totalul sectoarelor predate, 210 se aflau deja în derulare, restul fiind atribuite în urma licitațiilor organizate la finalul anului trecut și începutul lui 2025.
Pregătirea plajelor a început la începutul anului și a implicat intervenții complexe realizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, cu ajutorul unor echipamente specifice precum tractoare, buldozere, autogredere și utilaje de ecologizare. Lucrările au inclus demontarea gardurilor de stuf, igienizare manuală și mecanizată, precum și nivelarea nisipului, precizează Apele Romane Dobrogea-Litoral.
ANAR menționează că operatorii economici care au preluat sectoarele închiriate au obligația de a asigura igienizarea și colectarea deșeurilor de pe plajele administrate, cu excepția liniei țărmului în cazul depunerilor excesive de alge când vor interveni utilajele instituției.
AGERPRES
Vizualizări: 58
Trimite pe WhatsApp