Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor doljeni. Campania „SUPER-EROUL SIGUR” se desfășoară până pe 27 septembrie

Odată cu începerea anului școlar 2026–2027, polițiștii doljeni desfășoară activități de informare și prevenire destinate elevilor, părinților și cadrelor didactice, în cadrul campaniei „SUPER-EROUL SIGUR – MISIUNEA: ALEGERI BUNE!”.
Campania se desfășoară în perioada 1–27 septembrie și are ca obiectiv creșterea siguranței copiilor și adolescenților, prin informarea acestora cu privire la identificarea și evitarea situațiilor de risc, dar și la importanța solicitării ajutorului atunci când se confruntă cu probleme.
În această perioadă, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova și Secției 5 Poliție Craiova, desfășoară activități preventive în zonele frecventate de părinți și copii pentru cumpărăturile necesare începerii școlii.
Discuțiile vizează principalele situații de risc cu care elevii se pot confrunta odată cu revenirea în colectivitate. Bullying-ul și cyberbullying-ul, presiunea grupului, siguranța în mediul online, protejarea datelor personale, interacțiunea cu persoane necunoscute și riscurile asociate consumului sau deținerii de substanțe interzise se află printre temele abordate de polițiști.
Un mesaj important transmis copiilor este acela că solicitarea ajutorului nu reprezintă un semn de slăbiciune. Elevii sunt încurajați să vorbească cu un adult de încredere atunci când sunt amenințați, hărțuiți sau presați să facă lucruri pe care nu și le doresc.
O atenție specială este acordată și siguranței online. Polițiștii îi sfătuiesc pe elevi să fie atenți la persoanele cu care interacționează, la informațiile și imaginile pe care le distribuie, dar și la mesajele și linkurile pe care le accesează. În cazul hărțuirii online, recomandarea este ca aceștia să nu răspundă provocărilor, să păstreze dovezile, să blocheze și să raporteze conturile implicate și să ceară sprijinul unui adult.
Polițiștii transmit recomandări și părinților, în contextul cumpărăturilor pentru noul an școlar. Aceștia sunt sfătuiți să achiziționeze rechizite, haine și celelalte produse necesare din surse autorizate, să verifice informațiile despre produse și să fie atenți la ofertele care pot ascunde produse contrafăcute sau de calitate îndoielnică.
În cazul cumpărăturilor online, este recomandată verificarea comerciantului și a adresei complete a site-ului, evitarea linkurilor suspecte și a ofertelor neobișnuit de avantajoase, precum și protejarea datelor personale și bancare.
Campania pune accent pe responsabilitatea fiecărui copil în luarea propriilor decizii. Elevii sunt încurajați să nu cedeze presiunii grupului atunci când aceasta îi poate pune în pericol și să se gândească la consecințele propriilor alegeri.
La rândul lor, părinții sunt încurajați să păstreze un dialog deschis cu cei mici și să fie atenți la eventualele schimbări de comportament. Disponibilitatea de a asculta și de a oferi sprijin îi poate ajuta pe copii să vorbească mai ușor despre problemele cu care se confruntă și să ceară ajutor la timp.
Mesajul campaniei este simplu: un „super-erou sigur” știe să recunoască pericolul, spune „NU” atunci când este nevoie și cere ajutor atunci când nu se simte în siguranță.
Vizualizări: 252
Trimite pe WhatsApp




